Papa în Columbia
"Va fi o călătorie spirituală, pentru a reanima speranţa şi reevanghelizarea unei ţări de tradiţie catolică care însă trăieşte o formă de dezintegrare a valorilor care sunt importante pentru a trăi credinţa". Aşa a fost caracterizată călătoria apostolică în Columbia pe care o va face papa Francisc între 6 şi 11 septembrie. Programul include la Bogotá întâlnirea cu autorităţile, vizita la preşedintele Columbiei şi întâlnirea cu episcopii ţării, urmate de întâlnirea de rugăciune pentru reconciliere naţională; la Medellin, Liturghie şi întâlnire cu preoţii, persoanele consacrate, seminariştii şi rudele lor; la Cartagena, binecuvântarea pietrei de temelie a casei pentru cei fără adăpost şi a Operei "Talitha qum".
Noi cardinali
Jean Zerbo (Mali), Juan José Omella (Spania), Anders Arborelius, OCD (Suedia), Louis-Marie Ling Mangkhanekhoun (Laos) şi Gregorio Rosa Chávez (Salvador) sunt cei cinci noi cardinali creaţi miercuri, 28 iunie, în bazilica vaticană, în consistoriul ordinar public ţinut de Sfântul Părinte Francisc. Colegiul cardinalilor are acum 220 de cardinali, dintre care cardinali electori sunt 121.
O nouă cercetare
Articolul "Noi evidenţe biologice relevate de studii de rezoluţie atomică asupra giulgiului din Torino", publicat în luna iulie într-o revistă ştiinţifică americană, demonstrează - afirmă profesorul Giulio Fanti de la Universitatea din Padova - "că particulele observate, prin dimensiune, tip şi distribuire, nu pot să fie falsuri realizate de-a lungul secolelor pe ţesutul giulgiului". Rezultă că giulgiul din Torino, pânza de lână care, conform unei tradiţii antice, a înfăşat trupul lui Isus după răstignire, a venit efectiv în contact cu sângele unui bărbat mort pentru că a suferit multe traume grave.
Fost purtător de cuvânt
"Inteligenţa, eleganţa şi capacitatea sa de relaţii", la care se adăugau "o foarte bună cunoaştere a limbilor şi o adevărată genialitate în a prezenta ştiri şi conţinuturi informative în formă strălucitoare, atrăgătoare şi concisă", astfel l-a caracterizat pr. Federico Lombardi pe Joaquín Navarro Valls, istoricul purtător de cuvânt al lui Ioan Paul al II-lea între anii 1984 şi 2006, care a trecut la Domnul la 5 iulie, la vârsta de 80 de ani, după o lungă boală. Lui Navarro i-a urmat pr. Federico Lombardi, între anii 2006 şi 2016, misiunea de director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun fiind în prezent exercitată de Greg Burke.
Martir lituanian
Arhiepiscopul Teofil Matulionis, martir lituanian, a fost beatificat la 25 iunie. A fost arestat în anii 1923, 1929 şi 1946, executând zece ani de lagăr de concentrare în Siberia. A murit la 20 august 1962. Existând suspiciunea că a murit în urma unei intoxicări, rămăşiţele pământeşti au fost exhumate şi în trup au fost găsite urme de otrăvire cu plumb. Liturghia de beatificare a fost celebrată la Vilnius, în prezenţa a mii de credincioşi, mai ales tineri care sărbătoreau Ziua Naţională. Ca reprezentant al papei a fost cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor.
A murit cardinalul Meisner
Cardinalul german Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Köln, a murit la vârsta de 83 de ani, miercuri, 5 iulie. A fost preot din anul 1962, episcop din anul 1975, cardinal din anul 1983 şi arhiepiscop de Köln din 1988 până în 2014. La invitaţia PS Petru Gherghel, a vizitat Dieceza de Iaşi în perioada 3-10 august 2015. Episcopul de Iaşi a trimis o scrisoare de condoleanţe. La funeraliile din 15 iulie, pr. Alois Fechet a reprezentat Conferinţa Episcopilor din România.
Pelerini în Moldova
Un grup de 30 de pelerini, membri ACA din Roman, Adjudeni, Piatra Neamţ şi Bacău, împreună cu părintele paroh Pavel Chelaru, au făcut un pelerinaj în Republica Moldova, în perioada 16-19 iunie. Călăuziţi de pr. Mihai Balan de la Chişinău, pelerinii au vizitat diferite proiecte sociale pentru copii şi vârstnici; mănăstirile Hâncu şi Căpriana; Orheiul Vechi; biserica romano-catolică din Bălţi, crama din Cricova şi cetatea lui Ştefan cel Mare din Soroca. La catedrala romano-catolică din Chişinău, pelerinii s-au întâlnit cu PS Anton Coşa.
Rolul Bisericii
Despre rolul Bisericii, în particular al conferinţelor episcopale, într-o Europă marcată de un pluralism social, cultural, politic şi economic, s-a discutat între 30 iunie şi 3 iulie, la Bucureşti, la cea de-a 45-a Întâlnire a Secretarilor Generali ai Conferinţelor Episcopilor din Europa. În sesiunea de deschidere a avut o intervenţie şi ÎPS Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova. Oaspete a fost şi reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române, pr. Constantin Preda, care a transmis şi salutul patriarhului Daniel. Întâlnirea din anul 2018 se va desfăşura în Cipru, între 29 iunie şi 2 iulie.