* Angela Mihăeş (Ploscuţeni). "Publicaţiile Editurii «Presa Bună» consider că sunt de un real folos pentru cei ce vor să aprofundeze cuvântul Domnului şi pentru a fi la curent cu ce se întâmplă în lumea creştină. Un asemenea proiect este menit să ajungă la credincioşii care poate nu-şi permit să achiziţioneze revistele sau din diverse motive nu au acces la ele. De acest proiect, care este binevenit, beneficiază cămine de bătrâni, seminariile teologice, liceele catolice, orfelinate, ba chiar şi spitale care au bolnavi ce doresc să aibă acces la citirea şi meditarea cuvântului lui Dumnezeu. Proiectul este unul de bun augur şi bunul Dumnezeu să-i răsplătească pe cei care s-au gândit să ofere linişte sufletească şi să ajute la menţinerea legăturii cu Dumnezeu".
Vă mulţumim pentru cele relatate. Cu această ocazie mulţumim şi celor care au făcut posibil împlinirea acestui proiect. Cu siguranţă şi dv. aţi contribuit cu puţinul dv. (prin colecta care s-a făcut în luna mai) pentru ca mesajul lui Isus să ajungă în aziluri, orfelinate, şcoli, spitale, penitenciare etc.
* I.M. (e-mail). "Are patru copii şi cinci nepoţi. S-a căsătorit de tânără şi a intrat în căsnicie cu inocenţa acelor ani, acum atât de îndepărtaţi, în care mamele le spuneau fiicelor lor cu pudoare ceea ce trebuiau să ştie. Restul a fost viaţa, cu dragostea de fiecare zi şi, de asemenea, cu durerea câtorva zile. Dar durerea a devenit din ce în ce mai prezentă şi dragostea mai absentă. Omul ei, soţul ei, dragostea ei, singurul pe care l-a avut, a părăsit-o. A părăsit casa, a părăsit copiii, a părăsit familia. După un timp, când părea că durerea a devenit suportabilă, a venit durerea mistuitoare cu vestea că el şi-a refăcut viaţa cu alta (cu «aceea»), că au gata casa şi că aşteaptă un copil. Fiecare detaliu era un nou episod dureros, cu diferenţa că acum era viaţa ei, o viaţă distrusă prin construirea unui cuib nou cu preţul distrugerii celui vechi. Dar timpul vindecă, durerea iubirii devine cronică, întocmai ca o boală veche, cu care trăieşti, cu toate că tot se mai simte când doare ... şi când nu doare? ... Ceea ce însă nu se aştepta a fost că în cele din urmă i se va fura chiar şi demnitatea, inocenţa, iubirea frântă şi rănită pe care o păstra ca pe un tăciune viu, arzând, ca pe cheia unei certitudini, sentimentul rezistenţei sale, fundamentul puterii sale. Acum câteva săptămâni, a primit o notificare de la Tribunalul Diecezan să se prezinte în persoană, fiind parte într-o solicitare de anulare a căsătoriei, depusă de fostul ei soţ. Când avocatul i-a spus că este vorba de noua formă rapidă a proceselor de nulitate, din dorinţa şi prin decretul papei Francisc, ea nu a înţeles nimic, nu a găsit niciun motiv valid, se vedea prinsă într-un labirint de viaţă, de minciuni, de capcane, legi şi legende care o copleşeau. Consolarea sa cea mai intimă, pe care o spunea doar în confesional, era să se roage pentru familia ei, pentru soţul ei, căci înaintea lui Dumnezeu el era încă soţul ei, înaintea lui Dumnezeu care ştie totul, ştie că dragostea ei a fost adevărată, căsnicia ei a fost adevărată şi dragostea ei îndurerată era dovada adevărului pe care Dumnezeu îl ştie. Mângâierea ei era să se roage ştiind că Dumnezeu ştia totul, căci le cunoştea inimile. Când şi-a dat seama că oamenii lui Dumnezeu, într-un tribunal al lui Dumnezeu, vor spune că nu a existat nici dragoste, nici căsătorie, nici familie, că ea nu a fost niciodată soţia lui, că nu a avut niciodată soţ şi chiar copiii lor au fost rezultatul unei uniuni false, că a trăit ficţiunea unei familii care nu a existat niciodată, abia atunci, suspendată în golul a ceea ce ei îi spuneau că nu a fost niciodată, a plâns cu durere de neimaginat. Ea continuă să creadă în Dumnezeu. Şi, ca o rugăciune, ea se roagă crezul său particular: «Tu ştii, Doamne, că e adevărat, tu ştii că el m-a iubit, ştii că-l iubesc, ştii că am ţinut tot ce ţi-am promis ţie şi i-am promis lui. Tu, Doamne, ştii că e adevărat». (...) Şi aşa face în atâtea seri de adoraţie, în atâtea nopţi de rozarii... Ceea ce o doare şi o amărăşte în mod special este că documentul papei, «Amoris laetitia» (Bucuria iubirii - n.t.) este azi cauza tristeţii ei..."
Cazul relatat de dv. nu se află pe agenda Tribunalului Bisericesc din Dieceza de Iaşi. Ne îndoim că s-ar afla pe agenda vreunui alt tribunal bisericesc. Este o poveste frumoasă, construită pentru a lovi într-un document al Sfântului Părinte. Nu se citează niciun pasaj din document care să arate că acesta ar promova despărţirea dintre soţi. Nici n-avea cum, pentru că un asemenea pasaj nu se găseşte în documentul papei. Dimpotrivă, încă de la început se subliniază: "Bucuria iubirii care se trăieşte în familie este şi bucuria Bisericii. Aşa cum au arătat părinţii sinodali, în ciuda numeroaselor semne de criză ale căsătoriei, «dorinţa de a avea o familie rămâne vie, îndeosebi prin tineri, şi încurajează Biserica». Ca răspuns la această aspiraţie, «vestirea creştină care se referă la familie este cu adevărat o veste bună»". Între timp, materialul trimis de dv. a fost găsit pe internet în alte limbi, pe site-uri care nu iubesc Biserica. Poate că e bine să verificaţi sursa informaţiilor pe care le transmiteţi mai departe. Folosiţi surse autorizate, pentru că apelând la surse ale celor care se împotrivesc Bisericii riscaţi să fiţi manipulat şi să deschideţi o cale de a fi manipulaţi şi alţii. Comentarii şi analize pertinente ale documentului Amoris laetitia găsiţi pe situl www.ercis.ro. Documentul Amoris laetitia, dat publicităţii la 19 martie 2016, a fost tipărit în limba română la Editura "Presa Bună", Iaşi, în traducerea pr. Mihai Pătraşcu. Vă dorim binecuvântare de la Domnul!
