Vorbind despre "refacerea ultimă a naturii noastre prin glorioasa înviere" a lui Cristos, sfântul Toma de Aquino expune o învăţătură interesantă despre învierea trupurilor. Potrivit acesteia, sufletul nu este deloc desăvârşit în absenţa trupului, iar învierea nu aduce nicidecum doar o oarecare creştere neglijabilă. Pe de altă parte, dacă această înviere nu poate avea loc decât la sfârşitul timpurilor, acest lucru se datorează faptului că vina - ca urmare a păcatului strămoşesc, afectând natura umană în totalitatea ei - nu poate fi înlăturată definitiv doar într-un caz sau altul, fără a fi înlăturată în acelaşi timp în cazul tuturor celorlalţi. Iată de ce, sfinţii din cer trebuie să aştepte atât mântuirea celor care sunt încă pe cale, cât şi propria lor înviere.
De fapt, ceea ce a fost declanşat odată cu învierea Domnului înseamnă o proiectare spre desăvârşire, astfel încât putem spune împreună cu pr. Pierre Charles că însuşi Cristos va fi "împlinit" de-abia la cea de-a doua venire (în slavă). Desigur, în ceea ce priveşte trupul său mistic. E adevărat că învierea este percepută de cele mai multe ori ca apogeul glorificării Domnului, fiind gândită în suprapunere cu tot ceea ce înseamnă "mergerea la Tatăl". Această glorie va fi însă "împământenită" la nivel universal abia atunci. Iar aceasta înseamnă refacerea a toate în Cristos. Prin înviere.
