O Liturghie cu prohod pentru odihna sufletului reginei Ana a României a avut loc în catedrala din Iaşi în seara zilei de 12 august. La Liturghia prezidată de PS Petru Gherghel a participat PF Fouad Twal, patriarh latin emerit al Ierusalimului şi 12 preoţi. Liturghia a început la ora 18.30. Lângă lumânarea pascală a stat imaginea reginei Ana înconjurată de flori. La celebrare au fost prezenţi credincioşi catolici din Iaşi, credincioşi ortodocşi, simpatizanţi ai Casei Regale, un grup de tineri de la Crucea Roşie. Cântarea a fost animată de corul de tineri al catedralei. În cuvântul de învăţătură, după proclamarea evangheliei care vorbea despre căsătorie, Preasfinţitul a spus:
"Ne rugăm astăzi pentru odihna sufletului reginei Ana, care a trecut la cele veşnice într-un spital din Elveţia în ziua de 1 august, la 92 de ani. Cu o zi înainte, regina a primit sfintele taine de la părintele titular al parohiei catolice din oraşul Morges (Elveţia). Mâine la Curtea de Argeş vor fi funeraliile.
Regina Ana a fost alături de regele Mihai într-o căsătorie lungă: din 1948 până anul acesta, 68 de ani şi-a sprijinit soţul, întărind prin aceasta principiul citit în evanghelia de astăzi: Ne rămân în memorie spontaneitatea şi eleganţa ei, simplitatea de care a dat dovadă. Dar nu se pot omite suferinţa şi continua încercare la care această femeie a fost supusă. L-a urmat pe rege pe calea exilului şi a muncit alături de el pentru creşterea şi educarea celor cinci fete. Nu a considerat încercările unui exil de o viaţă drept o nedreptate, dar nici drept un privilegiu, de aceea la un moment dat a spus că viaţa nu-i este datoare cu nimic, dar nici ea vieţii. Noi, catolicii din Iaşi, ne amintim că în seara de 4 mai 1997 regele şi regina s-au rugat împreună cu noi în catedrala Sfânta Scriptură ne îndeamnă să dăm cinste autorităţilor şi să ne rugăm pentru ele (cf. Rom 13,7ss; 1Tim 2,2; 1Pt 2,17). Ne rugăm în seara aceasta pentru odihna veşnică a reginei Ana şi pentru Casa Regală. Aşa cum am scris în mesajul de condoleanţe: Requiescat in pace!" Preasfinţitul Petru Gherghel a participat, alături de ÎPS Ioan Robu şi de PS Cornel Damian, şi la celebrarea care a avut loc, marţi, 9 august, pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti la sosirea trupului neînsufleţit al reginei Ana. Sâmbătă, 13 august, regina Ana a fost înmormântată în mănăstirea din Curtea de Argeş.