Cine vrea să fie cu adevărat bun trebuie să înveţe de la profesionişti. Această realitate se verifică şi în cazul spiritualităţii şi al milostivirii. Cei care au dorit să trăiască o viaţă de sfinţenie plină de milostivire au învăţat de la Cristos şi de la sfânta Maria. Milostivirea "este cel mai minunat atribut al Creatorului şi Răscumpărătorului" (Dives in misericordia, nr. 13) şi nimeni pe pământ nu l-a experimentat într-o manieră atât de radicală şi tulburătoare cum i s-a întâmplat sfintei Fecioare Maria.

Luna octombrie o aduce aproape de inima noastră pe Regina sfântului Rozariu, Maica milostivirii, de la care generaţii după generaţii au învăţat să fie "milostivi ca Tatăl". Printre cei care au învăţat de la "Mama Răstignitului" misterul crucii şi al milostivirii se numără şi sfântul Maximilian Maria Kolbe.

Raimond Kolbe s-a născut la 8 ianuarie 1894, într-o familie săracă din Polonia. Pe când era doar un copil, i-a apărut Fecioara Maria arătându-i două coroane de trandafiri - una albă şi una roşie - şi i-a propus să aleagă. El le-a luat pe amândouă: curăţia şi martiriul.

La 4 septembrie 1910 a îmbrăcat haina franciscană, luându-şi numele de Maximilian. A fost trimis să studieze filozofia şi teologia la Roma. La 17 octombrie 1917, împreună cu alţi şase colegi, s-a consfinţit preacuratei Fecioare Maria şi a întemeiat asociaţia "Oastea Neprihănitei".

După ce a fost sfinţit preot, pentru o scurtă perioadă a fost profesor în Seminarul de la Cracovia. Inima sa îndrăgostită de sfânta Fecioară i-a dat forţa necesară să învingă problemele de sănătate şi să întemeieze în anul 1927 "Oraşul Neprihănitei" - "Niepokalanów". Deja în anul 1922 publicase revista "Cavalerul Neprihănitei", care în anul 1938 era distribuită în peste un milion de exemplare în toată lumea. Oraşul Neprihănitei avea cea mai mare tipografie din Europa şi edita publicaţii în cinstea Maicii Domnului, în milioane de exemplare.

Invitat de un grup de japonezi entuziasmaţi de cele ce se petreceau la "Niepokalanów", Maximilian a mers în Japonia în anul 1930, împreună cu câţiva fraţi. S-a stabilit la Nagasaki, unde a întemeiat şi o mănăstire. La întoarcerea în ţară, a străbătut cu trenul toată Rusia, vorbind cu înflăcărare despre Preacurata: "Cine o are pe Maria de mamă, îl are pe Cristos de frate".

Când armatele germane au ocupat Varşovia, au voit să distrugă Niepokalanówul. I-au alungat sau arestat pe fraţi şi au confiscat tipografia. În februarie 1941, părintele Maximilian a fost arestat şi aruncat în închisoarea din Pawiak, apoi, în luna mai, a fost transferat la Auschwitz.

Într-o zi s-a întâmplat să evadeze cineva din lagăr şi naziştii, drept pedeapsă, au început să aleagă zece prizonieri pe care să-i trimită la moartea prin înfometare. Unul dintre cei zece aleşi, Franciszek Gajowniczek, a început să strige: "Soţia mea! Copiii mei! Nu-i voi mai revedea niciodată" şi, plângând şi îngenuncheat, cerea să fie salvat. Voia să-şi revadă soţia, copiii şi implora cu lacrimi ajutorul cerului. Văzând toate acestea, Maximilian Kolbe a ieşit în faţa naziştilor şi le-a spus: "Voi merge eu să mor în locul lui!" Toţi au fost uimiţi, dar i-au acceptat cererea şi l-au trimis la moarte. A murit prin înfometare, la 14 august 1941, pentru ca fratele său, un străin în care a văzut chipul lui Cristos cel milostiv, să poată trăi. Ultimele sale cuvinte au fost: "Ave Maria".

A fost beatificat în anul 1974 de papa Paul al VI-lea, iar în luna octombrie a anului 1982 a fost declarat sfânt de papa Ioan Paul al II-lea.