De-a lungul secolelor, a existat în interiorul Bisericii o dorinţă deosebită de a-l vesti pe Dumnezeu popoarelor îndepărtate, dar şi o dorinţă de a-i ajuta pe oameni în situaţiile dificile ale vieţii prin care trec. Toate însă cu un scop.

Cu mai bine de 12 ani în urmă, în nordul Nigeriei, un misionar era pe punctul de a-şi încheia activitatea. După mai bine de zece ani de muncă, din cauza oboselii acumulate şi a bolilor pe care le-a contractat în lunga sa şedere în misiune, din ascultare faţă de superiori, era pe punctul de a lăsa în urmă câmpul său de activitate. Superiorii, sperând să îl ajute, i-au cerut sub ascultare să se întoarcă în ţară.

Creştinii şi oamenii de bunăvoinţă din acea zonă de misiune nu se puteau împăca cu gândul că misionarul trebuia să plece şi că multe dintre lucrurile de până atunci se vor schimba. Nu mai aveau parte de preot, şi nici de toate ajutoarele.

În timp ce preotul se pregătea de plecare, ei se întrebau tot mai serios: Oare va veni altul în locul său? Nu vom rămâne abandonaţi şi orfani? S-au hotărât să meargă la el şi să-l roage: "Rămâi cu noi! - îi spuneau - vom avea noi grijă de tine. Vom face totul pentru ca tu să te vindeci..."

Ei spuneau toate acestea făcând abstracţie de faptul că acea regiune se afla în plin deşert, iar pe o rază de câteva zeci de kilometri nu puteau găsi nici oraş, nici spital, nici doctor.

Misionarul, profund mişcat de numărul mare de oameni care au venit să-l înduplece să nu plece, cu lacrimi în ochi, le-a spus: "Dragii mei, eu trebuie să plec. Aceasta este voinţa superiorilor mei, care m-au trimis la voi şi mi-au dat şansa să vă cunosc. Merg să-mi refac forţele şi, chiar dacă nu mă voi întoarce de tot, voi veni totuşi să vă vizitez".

"Dar cine va veni în locul tău? - l-au întrebat creştinii şi oamenii de bunăvoinţă din misiune - Cine va veni? Cine va avea grijă de noi?"

"Gândiţi-vă - le-a spus părintele -, poate că Domnul, cel care m-a trimis să fiu aici, vrea să ne lase tuturor un semn. Dacă nu va veni nimeni în locul meu, poate este timpul ca unul dintre voi să facă un pas înainte, să se pregătească şi să-mi ia locul. Sunteţi atât de mulţi, are Domnul de unde alege. Important este să-i răspundeţi. Apoi, nu aş vrea să cred că tot ceea ce am făcut pentru voi: şcoala, grădiniţa, cantina şi atelierele de lucru să fi fost degeaba. Eu v-am ajutat, v-am pregătit ca voi să vă descurcaţi şi fără mine".

Există atât de mulţi misionari şi atât de multe activităţi pe care ei le împlinesc, dar în toate primează dorinţa de a-i ajuta pe oameni să ajungă să îl întâlnească pe Dumnezeu şi apoi să parcurgă mai departe drumul singuri. Există atât de multe proiecte pe care misionarii le desfăşoară spre binele tuturor celor pe care îi au în misiune, dar niciodată pentru a-i face dependenţi, ci pentru a-i ajuta să ajungă la maturitate şi la capacitatea de a se descurca singuri.

Isus este exemplul suprem în această privinţă. El face minuni şi învaţă, îi pregăteşte pe ucenici şi îi ajută, îi susţine, îi îndeamnă, toate acestea până în momentul pătimirii, morţii şi învierii sale. După acest moment, ei trebuie să se descurce singuri, avându-l pe Duhul Sfânt coborât la Rusalii. Omul care participă şi susţine această cale, este asemenea ucenicului ce urmează exemplul lui Isus, vesteşte cuvintele sale şi-l ajută pe aproapele să ajungă la Dumnezeu şi să se descurce singur.

Noi cui rămânem, cine va veni...!? Rămâne o întrebare adresată într-un moment de criză care trebuie să-l îndrepte pe om doar către Dumnezeu.