Hipertensiunea arterială
Presiunea arterială este forţa cu care sângele, trimis din inimă (prin mecanismul său de pompă), loveşte pereţii arterelor în drumul spre ţesuturi. Cel mai adesea se măsoară folosind un aparat special numit tensiometru, care înregistrează două valori: prima este presiunea sistolică - adică atunci când inima se contractă şi îşi goleşte ventriculii (camerele inferioare ale inimii), iar a doua este presiunea diastolică - adică atunci când inima se relaxează şi ventriculii se încarcă cu sângele venit din atrii (camerele superioare ale inimii). Unitatea de măsură este mmHg.
Boală cronică destul de frecventă, hipertensiunea arterială presupune transportul sângelui prin artere cu o forţă mai mare decât normal. Spus în cifre, hipertensiunea arterială înseamnă valori ale tensiunii mai mari de 140/90 mmhg. Transportul sângelui prin vase şi forţa cu care acesta circulă sunt în legătură cu o serie de factori: volumul de sânge care pleacă din inimă spre vasele din tot corpul în fiecare minut (numit şi debit cardiac) - bătăile rapide ale inimii (tahicardia) vor trimite mai mult sânge, iar acesta va exercita o forţă mai mare asupra pereţilor vaselor; volumul total de sânge din corp - cu cât acesta e mai mare, cu atât presiunea va fi mai mare; rezistenţa pe care o opune peretele vaselor la forţa cu care sângele circulă prin acestea. Factorii care influenţează rezistenţa: flexibilitatea pereţilor - în mod normal, elasticitatea vaselor de sânge permite dilatarea acestora la fiecare bătaie a cordului, pentru a reduce tensiunea asupra pereţilor; vâscozitatea sângelui - cu cât sângele este mai gros, cu atât inima va creşte forţa cu care îl împinge în vase şi va creşte presiunea; diametrul lumenului vaselor - printr-un lumen îngustat sângele va trece mai greu, exercitând o presiune mai mare.
În funcţie de cauza care i-a determinat apariţia, hipertensiunea poate fi primară sau secundară. Cea primară (esenţială) este mai frecventă şi apare de obicei la vârste înaintate. Nu are o cauză anume, ci este rezultatul contribuţiei mai multor factori, care acţionează în timp. "Debutul" silenţios al acestei afecţiuni are loc în anii precedenţi manifestării propriu-zise. Cei mai importanţi factori sunt aportul alimentar excesiv de sare, obezitatea, consumul de alcool, fumatul, stresul şi sedentarismul, la care se adaugă componenta ereditară. În schimb, cea secundară poate apărea la orice vârstă şi este rezultatul unor boli care afectează rinichii, glandele endocrine, vasele sau inima.
În cele mai multe cazuri şi în stadii incipiente boala nu prezintă simptome, fiind descoperită întâmplător, la examinarea de rutină. Dacă valorile sunt mari, persoana ar putea avea dureri de cap deasupra cefei, senzaţie de ameţeală şi oboseală sau perioade de vedere înceţoşată. În stadii avansate, atunci când survin complicaţiile, încep să apară manifestări specifice acestora.
Atenţia la factorii de risc poate preveni sau întârzia apariţia bolii. Astfel, se recomandă reducerea consumului de sare, prevenirea apariţiei şi reducerea excesului ponderal, prevenirea şi combaterea fumatului, a consumului excesiv de alcool şi de cafea, precum şi evitarea stărilor de stres, a eforturilor fizice intense prelungite şi a surmenajului intelectual. Combaterea acestor factori alături de exerciţiul fizic moderat şi regulat şi de consumul cât mai multor fructe şi legume constituie şi prima etapă în tratament. Etapa următoare este tratamentul medicamentos, dar recomandările igieno-dietetice trebuie respectate pe tot parcursul vieţii, deoarece hipertensiunea arterială este o boală cronică ce poate fi ţinută sub control printr-un stil de viaţă sănătos.
