Ce trebuie să facă un misionar!?

De-a lungul secolelor, munca misionară a fost una dintre cele mai importante activităţi pe care Biserica a avut-o pentru a răspândi învăţătura lui Cristos şi pentru a-i apropia pe oameni de Dumnezeu. Dar, dacă cineva doreşte să fie misionar, la ce ar trebui să se aştepte? Care ar fi munca sa?

Întâmplarea pe care o relatăm este povestită de părintele Bernardo Emanuele, un călugăr trapist din Roma care, pe când era profesor tânăr la Universitatea de Teologie Gregoriana, a dorit să facă o experienţă misionară.

Au pornit doi, el şi un preot mai în vârstă, să-l vestească pe Cristos în mijlocul triburilor nomade, a oamenilor care nu au auzit niciodată de Dumnezeu. Au început activitatea lor mergând din casă în casă, mai exact din cort în cort, şi după doi ani de activitate au reuşit să boteze un mare număr de nomazi. În ceea ce priveşte trăirea credinţei, viaţa lor nu s-a schimbat. Oamenii nu au renunţat la practicile păgâne, nu mergeau la Spovadă şi Împărtăşanie, nu se căsătoreau şi nu dădeau semne de a asculta întru totul sfaturile misionarilor.

Bernardo, după doi ani de activitate, s-a retras în rugăciune, departe de locul misiunii, timp de trei zile. Părintele mai în vârstă a rămas să se îngrijească de comunitatea credincioşilor în caz de necesitate. La sfârşitul celor trei zile, tânărul misionar s-a hotărât să pornească în altă parte pentru a vesti cuvântul lui Dumnezeu spunându-şi: "Ce trebuie să facă un misionar? Ce trebuie să fac eu aici, pentru că ceea ce se întâmplă în misiune este de neconceput!? Am să pornesc să vestesc cuvântul în altă parte".

Ajungând acasă după opt zile de absenţă, a găsit biserica plină de oameni care voiau să se spovedească. Erau cupluri care voiau să se căsătorească. Toţi voiau să asculte cuvântul lui Dumnezeu şi să-l urmeze.

"Ce s-a întâmplat în misiune?", l-a întrebat părintele Bernardo pe părintele mai în vârstă.

"A fost harul lui Dumnezeu care a lucrat! Îţi aminteşti că atunci când ai plecat, ei pregăteau o mare distracţie cu ritualuri şi dansuri!?" "Da!", a răspuns Bernardo. "În timpul acestui eveniment - a continuat părintele mai în vârstă - mulţi dintre tinerii necăsătoriţi au căzut ca fulgeraţi, fără un simptom prealabil şi fără a da vreo impresie că ar fi bolnavi. Au suferit mult şi doar cei care au recurs la sacramentul Maslului au scăpat cu viaţă. Era spre răsăritul zorilor când cineva a remarcat acest lucru minunat. A fost harul lui Dumnezeu, părinte..., un har inexplicabil, dar care poate a venit şi datorită rugăciunilor tale neîncetate!?"

Din acel moment, viaţa misiunii s-a schimbat. Lucrurile au luat o întorsătură nouă, iar roadele nu au încetat să apară: oamenii îl căutau pe misionar, se spovedeau, se împărtăşeau, primeau sacramentele şi renunţau la practicile păgâne.

Există în inima oricărui preot, a oricărei persoane consacrate, a oricărui tânăr voluntar o întrebare firească: "Ce trebuie să facă un misionar?" Nu este uşor să treci peste toate nesiguranţele şi temerile personale. Dar avântul misionar şi rugăciunea pot schimba lumea. E nevoie doar să trăiască misiunea sa.

Ce face, aşadar, un misionar? Este o întrebare care rămâne în picioare, dar care îşi găseşte împlinirea în harul lui Dumnezeu. Un misionar pregăteşte calea. El vesteşte cuvântul şi milostivirea lui Dumnezeu, iar convertirea şi trăirea credinţei vin prin harul lui Dumnezeu.

Harul lui Dumnezeu să-i însoţească pe toţi cei care doresc să pornească în misiune!