Milostivirea are chipul mamei
Primul cuvânt prin care ne-am exprimat recunoştinţa pentru iubirea primită a fost "mama". Toţi suntem fii, iar când rostim cuvântul "mama" fiinţa ne este inundată de gingăşia şi milostivirea care în Dumnezeu Tatăl au atins forma supremă. Ne-a creat, ne-a răscumpărat, ne iubeşte, iar între noi şi el este acea legătură indisolubilă dintre creator şi creatură. Între mamă şi copilul zămislit în sânul ei se naşte în momentul concepţiei o legătură de iubire "tare ca moartea... Apele mari nu pot să stingă iubirea şi râurile s-o spele. Dacă un om şi-ar da toată averea casei sale pentru iubire, ar fi dispreţuit" (Ct 8,6-7).
"Iubirea este sentimentul cel mai frumos pe care Domnul l-a pus în sufletul oamenilor", ne învaţă o mamă care a înţeles că a iubi înseamnă a iubi până la sfârşit (cf. In 13,1). Sunt cuvintele sfintei Gianna Beretta Molla pe care papa Ioan Paul al II-lea le-a amintit în ziua canonizării (16 mai 2004), numind-o "mesageră a milostivirii divine".
Sfânta Gianna s-a născut în Italia, la 4 octombrie 1922, fiind cel de-al zecelea copil din treisprezece. A văzut oroarea şi suferinţa războiului. A asistat neputincioasă, dar plină de credinţa în înviere, la moartea unora dintre fraţii săi şi mai ales la moartea mamei şi a tatălui. Aceste suferinţe i-au îndreptat paşii spre Facultatea de Medicină din Milano, unde în anul 1952 s-a specializat în pediatrie.
S-a căsătorit în anul 1955 şi a avut patru copii. În anul 1961 în sânul său s-a zămislit cel de-al patrulea copil, însă spre sfârşitul celei de-a doua luni de sarcină a aflat că suferă de fibrom uterin. Medic fiind, cunoştea pericolele acestei sarcini. A fost sfătuită să facă avort, însă a refuzat categoric spunând soţului şi medicilor: "Nu mă salvaţi pe mine, ci pe copil". În acele clipe sfânta Gianna s-a decis pentru ceea ce papa Paul al VI-lea a numit "jertfire meditată". Astfel, în suferinţă, la 21 aprilie 1962 a născut cel de-al patrulea copil, Emanuela, iar o săptămână mai târziu Gianna a murit.
Întreaga sa viaţă de fiică, soţie, mamă şi medic a fost trăită cu pasiune pentru celălalt. În jurnalul său a scris: "Frumuseţea misiunii noastre. Toţi în lume lucrăm într-un fel în slujba oamenilor. Noi lucrăm direct asupra omului. Obiectul nostru de ştiinţă şi de muncă este omul care în faţa noastră ne spune: Ajutaţi-mă! şi aşteaptă de la noi plinătatea existenţei sale... Misiunea noastră nu s-a terminat atunci când medicamentele nu mai folosesc. Mai este sufletul de dus la Dumnezeu. Este Isus care spune: «Cine vizitează un bolnav mă vizitează pe mine». Misiune sacerdotală: aşa cum preotul poate să-l atingă pe Isus, tot aşa noi, medicii, îl atingem pe Isus în trupul bolnavilor noştri. Fie ca Isus să se facă văzut în mijlocul nostru. Fie ca el să găsească mulţi medici care să se ofere pe ei înşişi pentru el".
Sfânta Gianna ne aminteşte că milostivirea este o virtute care nu trebuie practicată doar faţă de cei străini, orfani, săraci, ci trebuie să înceapă din familie. Milostivirea este cea mai frumoasă moştenire care se poate transmite copiilor. Ea spunea că familia trebuie să fie un mic cenacol unde domneşte Isus, iar Căsătoria este "sacramentul iubirii prin care oamenii devin colaboratori ai lui Dumnezeu şi-i dăruiesc copii care să-l iubească şi să-l slujească".
În familie, milostivirea are chipul mamei care iubeşte până la sfârşit, necondiţionat, cu o inimă care nu caută ale sale, nu se mânie, nu ţine cont de răul primit, ci toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură (cf. 1Cor 13,4-8).
