Cartea Genezei ne spune că primii oameni au fost creaţi de Dumnezeu din iubire şi după chipul şi asemănarea lui, cu voinţă liberă. Comuniunea cu Creatorul era perfectă. După ce omul a experimentat răul, a apărut dezbinarea în sine, între bărbat şi femeie, între comunităţi, între creştini, între naţiuni; iubirea pentru aproapele a slăbit, luându-i locul o teamă generatoare de conflicte. Ulterior a fost concepută apărarea, sub diverse forme, proiectându-se, treptat, arme tot mai sofisticate şi mai periculoase.
În acest context este important să ne îndreptăm spre izvoarele umanităţii pentru a redescoperi comuniunea şi înfăptuirea unităţii, printr-un dialog sincer, de la persoană la persoană, în diversitatea carismelor revărsate de Duhul Sfânt, pentru edificarea Bisericii.
Isus ne îndeamnă să depăşim rigiditatea dreptăţii omeneşti care creează bariere: "Omenirea nu va găsi pacea atât timp cât nu se va întoarce cu încredere spre milostivirea mea" (MJ 300).
Să-l implorăm pe Tatăl ceresc să-şi îndrepte privirea milostivă asupra sufletelor acelora care încă nu îl cunosc, ale fraţilor despărţiţi, dar şi asupra fiecăruia dintre noi, atunci când irosim harurile sale: "Nu privi la păcatele noastre, ci la iubirea Fiului tău şi la pătimirea pe care el a îndurat-o pentru toţi!" (cf. MJ 1217,1218).
