Era ceva timp de când nu mai achitasem facturile. La energia electrică deja ne somaseră că vor veni să o întrerupă, iar apă caldă nu mai aveam de mult. Noroc cu apa rece, care, deşi curgea cu întrerupere, ne era de mare folos. Tata nu mai lucra de ceva timp, doar mama mai găsea câte ceva de făcut ici-colo, fiind însă prea puţin pentru ceea ce însemnau necesităţile noastre reale.

Sora mea - n-am spus niciodată părinţilor -, pentru a face rost de bani, făcea temele colegilor din clasă. Era foarte inteligentă şi, deşi nu aveam condiţiile necesare pentru a învăţa, ea continua să deţină primul loc în clasă. M-a impresionat mereu determinarea ei. Probabil o moştenea pe mama, deoarece ea ne repeta într-una: "O să aibă Dumnezeu grijă! Important e să vreţi!" Îşi sufleca mânecile şi pleca să mai găsească câte ceva de lucru.

Între timp, copleşit de situaţie, dar şi lipsit de soluţii, tatăl s-a refugiat în alcool. Încă o greutate în plus pentru săraca mamă! Pe de-o parte mi se făcea milă de el, dar pe de alta îl judecam aspru, deoarece, în loc să găsească soluţiile necesare, fugea de realitate. Mi-era milă, deoarece se plângea deseori că se simte singur. În zadar încercam să-l încurajăm, să-i amintim de momentele frumoase când în casa noastră se auzeau rugăciuni înainte şi după masă, când ne vorbeam frumos şi când fiecare ştia să aprecieze efortul pe care îl făcea celălalt.

Probabil, copleşit de griji şi de neputinţa de a le face faţă şi încetând să mai lupte, într-o zi, nu s-a mai întors acasă. Nu mai ştiam nimic de el. Nu ştiam unde se află, dacă este sănătos sau dacă mai trăieşte. Îi simţeam lipsa nu doar noi copiii, dar şi mama.

Am început să ne reproşăm că nu am ştiut să ne comportăm cu el, că presiunea pe care o puneam zilnic pe el l-a determinat să se elibereze de această povară, alegând calea fugii. În acelaşi timp, parcă aveam şi dreptate. Prea a tratat totul copilăreşte! Ce bărbat este acela care fuge de greu? În loc să caute o soluţie, să caute de lucru sau măcar să-i stea alături mamei care tot mai câştiga câte ceva, s-a refugiat în alcool, iar acum a plecat şi de acasă!

Un bărbat adevărat s-ar fi luptat pentru familia sa, nu ar fi abandonat-o! Mai mult, nu ar mai fi creat şi alte probleme pe lângă cele existente deja. În fond, a fost alegerea lui! El a ales-o pe mama de soţie, el, împreună cu mama, au ales să ne aducă pe lume. Ei au ales să locuiască la oraş, să încheie contracte... Înseamnă că ştiau ce fac! De ce acum a trebuit să abandoneze totul?

Curând aveam să ne dăm seama că nu era rea voinţă, ci doar un moment prin care poate să treacă oricine în momente asemănătoare. Specialiştii îi spun "depresie atipică", o problemă generată de o teamă excesivă.

După circa o săptămână ne-au sunat de la spital să ne spună că l-au găsit undeva într-o clădire abandonată, tremurând, nu de frig sau de foame, ori de sete, aşa cum ne-am şi aşteptat, ci de frică. Era motivul pentru care începuse să consume alcool, pentru care s-a închis în sine şi pentru care, deşi tată, nu ne aprecia niciodată. Îi era teamă că se va înjosi în faţa noastră!

Iar noi am înţeles că avem un tată cu probleme şi am decis să-i stăm alături, să-l ajutăm să depăşească momentul, să nu-l abandonăm, pentru ca nici el să nu ne mai abandoneze. În acest proiect s-a alăturat şi mama care fusese de multe ori rănită de cuvintele şi de atitudinea lui, s-au alăturat şi bunicii, mai ales părinţii lui care au recunoscut că în copilărie şi adolescenţă s-au purtat urât cu el neajutându-l să aibă stimă de sine. Şi m-am alăturat eu, care, între timp, îmi fac singur temele, fără a mai cere ajutorul surorii mele, că de asta nu am spus-o părinţilor! (Ionuţ)