Sfânta Faustina ne-a lăsat însemnări care vorbesc despre creaţie ca operă a milostivirii lui Dumnezeu, precizând că Dumnezeu, care este fericirea în el însuşi, nu are nevoie deloc de creaturi pentru existenţa sa. În nesfârşita sa milostivire, le-a chemat la existenţă şi le-a făcut părtaşe la fericirea sa veşnică. "Căci eşti în tine însuţi plinătatea iubirii, totuşi, în nesfârşita ta milostivire, chemi la existenţă creaturile şi le faci părtaşe la fericirea ta veşnică şi la veşnica ta viaţă interioară..." (MJ 1741).
Unicul motiv al chemării creaturilor din neant la existenţă este milostivirea lui Dumnezeu. El nu are nevoie de nimic pentru fericirea sa şi, dacă aduce ceva la existenţă, este numai pentru că el este milostivirea, care vrea să împărtăşească darul existenţei, îngăduind fiinţelor raţionale să participe la viaţa sa.
"Tot ce a ieşit din mâinile Creatorului este închis într-un mister de neconceput, adică în străfundurile milostivirii sale. Când meditez la aceasta, spiritul meu se opreşte, inima mi se topeşte de bucurie" (MJ 1553).
În recenta exortaţie "Laudato si", papa Francisc ne îndeamnă chiar să ne rugăm lui Dumnezeu să putem avea grijă de creaţie, primită ca dar gratuit, să o cultivăm şi să o ocrotim în vederea generaţiilor viitoare.
