- "Am participat la Oneşti la Ziua Tinerilor şi apoi la Cluj la Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic de anul trecut. Am auzit de mai multe ori textul care a constituit tema acestor zile. Unii spuneau: "Fericiţi cei curaţi cu inima", alţii: "Fericiţi cei curaţi la inimă". M-am uitat apoi în mai multe traduceri. Cele mai multe au prima variantă. De ce în ultima traducere catolică s-a preferat a doua, "curaţi la inimă"? Care-i diferenţa dintre ele?"
În traducerea noastră este o inadvertenţă, o nebăgare de seamă, pentru care ne cerem scuze. Înţelesul cuvântului "inimă" nu este identic în limba ebraică şi în limbile moderne. Semnificaţia fiziologică este aceeaşi. Dacă în limbile moderne "inima" evocă numai viaţa afectivă, în limba ebraică ea este însuşi izvorul personalităţii lui conştiente, inteligente şi libere, locul opţiunilor decisive, al Legii nescrise şi al acţiunii misterioase a lui Dumnezeu, al întâlnirii omului cu Dumnezeu. În acest caz prepoziţia "la" care introduce complemente circumstanţiale de loc sau atribute care arată locul, sau complemente circumstanţiale de timp sau de mod este mai puţin potrivită în acest loc indicând doar locul organului faţă de prepoziţia "cu" indicând în acest caz o dependenţă, o legătură a inimii care conţine amintirile şi ideile, planurile şi hotărârile.
Pr. Alois Bulai
