Părtaşi ai milostivirii... Cum?
Într-un spital dintr-o misiune, în India, erau câteva surori infirmiere. Într-una dintre zile, un copil bolnav de tuberculoză a chemat-o pe una dintre surori la patul său. După ce a privit-o fix, a întrebat-o: "Soră îmbrăcată în alb, tu ai o mamă?" "Da, a răspuns ea, şi este sănătoasă, mulţumesc lui Dumnezeu". "Ai şi surori?", a continuat copilul. "Am avut patru, dar cea mai mare a murit acum un an". "Ai şi fraţi?" "Da". "Şi multe rude care te iubesc?" "Multe... dar de ce te chinui să mă întrebi toate aceste lucruri?" "Pentru că, vezi tu - a continuat copilul cu greutate - te văd lucrând atât de mult, tu, care arăţi ca o doamnă... Şi nu îmi explic de ce..., tu, care ai o mamă, surori, fraţi, rude şi atâţia prieteni, iar viaţa ta cred că ar fi fost plăcută în ţara ta, ai lăsat în urmă toate şi ai venit să ai grijă de noi... Spune-mi, pentru ce ai lăsat comoditatea şi ai venit aici să suferi cu noi? Spune-mi...", şi a început să tuşească. "Hai, hai, calmează-te - i-a spus sora - vezi că vorbitul îţi face rău. Îţi spun mai târziu numele Celui care mi-a spus să vin şi să am grijă de tine...", şi l-a sărutat pe frunte.
Această întâmplare povestită de una dintre surorile infirmiere din India, ar putea fi rezumatul şi transpunerea practică a Mesajului Sfântului Părinte papa Francisc pentru cea de-a 89-a Zi Mondială a Misiunilor, zi ce va fi celebrată anul acesta la 18 octombrie. Plasând Ziua Mondială a Misiunilor în contextul anului dedicat vieţii consacrate şi în pragul anului dedicat milostivirii, Sfântul Părinte face de multe ori referire la persoanele consacrate chemate să meargă pe urmele lui Isus şi să imite dedicarea şi gesturile sale. La fel, creştinul botezat trebuie să vestească credinţa primită în dar, să-l urmeze pe Cristos, milostivirea întrupată.
Pentru o trăire autentică a dimensiunii misionare, creştinul trebuie să ţină cont de ascultarea Duhului, care şopteşte "vino", "mergi", şi să pătrundă toate faptele sale de pasiunea pentru Isus Cristos şi pasiunea pentru oameni. În faţa lui Isus răstignit, milostivirea plină de iubire, creştinul recunoaşte măreţia iubirii care îi dă demnitate, îl susţine, şi care, în acelaşi timp, îl invită să devină părtaş la manifestarea milostivirii în faţa întregii omeniri.
În continuarea mesajului său, Sfântul Părinte aminteşte de cea de-a cincizecea aniversare a documentului conciliar Ad gentes, care a trezit un puternic elan misionar atât în cadrul vieţii consacrate, cât şi în rândul laicilor. Readucând în actualitate acest document, Sactitatea Sa aminteşte necesitatea urgentă de a repune "idealul misiunii în centrul său: Isus Cristos, şi în exigenţa sa: dăruirea totală de sine", căci "cel care primeşte misiunea este chemat să trăiască din misiune", aceasta fiind răsplata atâtor trude şi privaţiuni.
Un îndemn important este adresat tinerilor: "Nu lăsaţi să vi se fure visul unei misiuni adevărate, al unei urmări a lui Isus care implică dăruirea totală de sine". Cunoscând provocările tradiţiilor culturale, dar şi al schimbărilor atât de rapide, preoţii, persoanele consacrate şi laicii trebuie să colaboreze pentru a vesti evanghelia mai ales celor săraci, celor mici şi bolnavi, dispreţuiţi şi uitaţi, celor ce nu au să dea înapoi, celor ce "sunt destinatarii privilegiaţi ai evanghelizării". Colaborarea dintre persoane şi instituţii trebuie să fie impregnată de imaginea unităţii ucenicilor, o unitate de intenţii, în colaborare şi coordonare comună spre scopul fundamental al misiunii: "A-i pune pe toţi în raport personal cu Cristos".
Copilul din întâmplarea noastră de la început a înţeles foarte multe din comportamentul acestei surori. Există întotdeauna un cuvânt, o faptă, un gest sau un sărut pe frunte care pune mult mai uşor oameni într-un raport personal cu Cristos.
Centrul Misionar Diecezan lansează tema de anul acesta sub forma unei afirmaţii tip întrebare: toţi suntem invitaţi să fim părtaşi ai milostivirii... dar cum?
