Moto: "Lauda de sine nu miroase-a bine, dragostea de tine nu e din suspine".
Cândva, părintele A.D. Sertillanges avertiza: "Să-i ceri cuiva să se iubească pe sine însuşi e ceva natural. Ar părea o copilărie. De fapt... A ne regăsi în interiorul nostru în prezenţa fiinţei noastre, a ne preocupa de acest fiu al lui Dumnezeu încredinţat grijii noastre, autonom şi responsabil, e o corvoadă care nu place mulţimii".
Mai aproape de timpurile noastre, Giaccomo Dacquino, în Teama de a iubi, susţine: "A iubi cu maturitate înseamnă a fi angajaţi în a ne construi pe noi înşine, formând în noi calităţi, valori şi virtuţi. Iar această străduinţă, zi de zi, cu sârg şi oboseală, nu e lucru uşor, mai ales în cadrul acestei "societăţi a lenei" din care facem parte, în care cuvintele sacrificiu, muncă, constanţă sunt pentru cei mai puţin şmecheri; în care perseverenţa ţine de cei proşti, căci prin aranjamente şi corupţie poate fi obţinut totul şi de îndată, iar dacă nu se obţine, vina este mereu a altora sau a ghinionului şi apoi mai sunt şi medicamentele psihiatrice, alcoolul, drogurile şi chiar sinuciderea pentru a evita amărăciunea eşecului".
De unde însă maturitate, când e cultivat narcisismul "prinţişorilor şi prinţişoarelor", într-o lume a expunerii exteriorului prin selfi-uri până şi din baie?
