Interviu cu ÎPS Agostino Marchetto (II)

"Tu ce faci pentru Cristos?"

Continuăm publicarea interviului cu arhiepiscopul Agostino Marchetto care a vizitat Dieceza de Iaşi în perioada 14-21 august. În această parte a interviului, a cărui traducere a asigurat-o pr. Claudiu Bulai, arhiepiscopul vorbeşte despre vocaţie şi despre vizita în Dieceza de Iaşi. Partea despre Conciliu care era la mijlocul interviului a fost lăsată pentru numărul următor când se va aniversa încheierea Conciliului.

- Suntem în Anul Vieţii Consacrate. Care este geneza vocaţiei dv.?

Am intrat în seminar la vârsta de 19 ani. Mai întâi am făcut liceul la o şcoală normală, nu am făcut seminarul mic. Dar la un anumit moment din viaţă am mers să fac un curs de exerciţii spirituale şi acel curs era ţinut de un preot iezuit albanez din Scutari, care abia fusese eliberat din închisoare. A venit el pentru că se îmbolnăvise cel care trebuia să ţină exerciţiile spirituale. A fost o mărturie de credinţă. El a spus că e prima dată că face exerciţii cu alţii. Trebuie să spun că m-a atins acea mărturie a Bisericii care suferă. Şi voi aici, în România, aveţi astfel de mărturii. Acel preot m-a întrebat: "Tu ce faci pentru Cristos? Unii mor, sunt martirizaţi, suferă, dau mărturie, trăiesc pentru el, dar tu?" Această întrebare m-a pus pe gânduri. Abia întors de la exerciţii m-au întrebat dacă vreau să fiu animatorul pentru cei care doreau să intre în Acţiunea Catolică. Am răspuns: "Eu? Abia m-am întors de la exerciţii. Trebuie să mă gândesc, să văd". Dar ei au insistat. Spun toate acestea pentru că nu trebuie să fii sfânt pentru a face bine, pentru a da mărturie, pentru a spune ceva frumos sau pentru a te pune în slujba altora. Spaniolii spun că se ajunge la capătul drumului mergând. Prin urmare, am acceptat şi am mers înainte. Bineînţeles că acolo s-a înrădăcinat dorinţa de a mă dedica tinerilor ca preot. Şi vedeţi până la urmă ce am ajuns să fac: am dorit să devin capelan pentru tineri şi am fost chemat în diplomaţie. Vă fac o mărturisire. Era o problemă de conştiinţă pentru mine. Într-o noapte am avut un vis cu don Bosco care îmi spunea să nu mă preocup dacă nu-mi dedic viaţa tinerilor, pentru că "vei vedea că în viaţa de diplomat vei întâlni mulţi tineri". Şi, într-adevăr, aşa a fost. Acolo unde am fost trimis am fost capelan al străinilor, al tinerilor, am fost paroh în Mozambic, profesor în Seminar...

- Ce ar putea găsi astăzi un tânăr în preoţie sau în viaţa consacrată? De ce să devină cineva preot sau călugăr?

Viaţa consacrată pentru mine înseamnă urmarea lui Cristos în mod deplin, adică prin sărăcie, castitate, ascultare şi viaţă comună. Este încă de actualitate a-l urma pe Isus Cristos. El fascinează prin cuvintele sale, prin persoana sa, prin ceea ce reprezintă, prin felul în care a trăit, prin învăţătura şi iubirea sa, prin viaţa pe care şi-o dă pentru noi, prin învierea sa, prin întemeierea comunităţii apostolilor, prin trimiterea lor în lumea întreagă. Eu cred că ne-am obişnuit să auzim cuvintele evangheliei, dar dacă am sta puţin să le analizăm vom constata că sunt unele expresii ale lui Isus care sunt ca o bombă, care au o forţă extraordinară. Gândiţi-vă, de exemplu, la afirmaţia: "Daţi cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu". Este doar o frază, dar în spatele acesteia stă o libertate extraordinară a Bisericii, a credincioşilor faţă de puterile acestei lumi, respectându-le, dar totuşi păstrându-şi libertatea pentru care Grigore al VII-lea la începutul celui de-al doilea mileniu s-a luptat şi a murit în exil. Există multe lucruri, multe aspecte din evanghelie, multe texte, multe parabole care sunt profunde, frumoase şi fascinează. Frumuseţea este un drum pentru realizarea vieţii. Cred că acestea îi pot conduce pe tineri la urmarea lui Cristos. În România am fost impresionat de câţi tineri sunt în seminar, câţi aleg viaţa consacrată, câţi merg în străinătate ca misionari. Este o frumuseţe extraordinară. Voi aveţi încă o mare comoară. În alte locuri, secularizarea sau, şi mai rău, secularismul pune piedici tinerilor care văd fascinaţia realităţii existente. Pentru a aprecia viaţa consacrată trebuie să înţelegi misterul pascal. Trebuie să înţelegi că realitatea cuprinde şi crucea. Nu mergem să o căutăm, dar când apare o acceptăm, privind la acea reînnoire a tuturor lucrurilor care a avut loc în acea dimineaţă a săptămânii, prima duminică, în care Cristos înviat a făcut noi toate lucrurile. Mă bucur cu voi şi vă felicit pentru această bogăţie pe care o aveţi în ceea ce priveşte viaţa consacrată, care a fost influenţată de experienţa dureroasă a comunismului. Calea frumuseţii este un drum care se prezintă azi mai uşor în comparaţie cu alte drumuri care în trecut îi făceau pe credincioşi să aleagă.

- Aţi stat câteva zile în Dieceza de Iaşi. Aţi fost la Cacica, Iaşi, Răchiteni, Gherăeşti, Butea... Care sunt impresiile?

Pe scurt, aş putea spune că sunt foarte bune din ceea ce am văzut: credinţă şi opere. Am apreciat capacitatea de a împleti vestirea evangheliei (cateheza, celebrările liturgice...), cu promovarea umană, ajutorarea celor mai săraci, bolnavi, singuri, orfani, prezenţa în şcoală. Pentru mine care m-am ocupat de ţigani, am fost plăcut impresionat să văd o operă a părinţilor conventuali care se îngrijesc de multe persoane din această "minoritate" (o minoritate care are 36 de milioane de persoane în întreaga lume). Am văzut că există acest serviciu care se ocupă de alfabetizare, educare, formare, pregătire în special a tinerilor...

- În aceste zile aţi întâlnit şi aţi adresat cuvintele dv. preoţilor şi credincioşilor din mai multe localităţi. Care ar fi mesajul dv. pentru ei?

Fiţi fideli vocaţiei voastre, fiţi mulţumiţi, în ciuda tuturor necazurilor. Toţi ştim că nu e uşoară viaţa de preot, de călugăr, de totală dedicare lui Dumnezeu şi fraţilor, de credincios. Dar dacă facem tot ce ţine de noi pentru a depăşi aceste dificultăţi, totul se va rezolva. Încercaţi să faceţi tot ce puteţi cu ajutorul harului lui Dumnezeu pentru a vă dedica altora, pentru a-i iubi pe cei din jur, în special pe cei care au mai mare nevoie, pentru a iubi Biserica...

- Vă mulţumesc din inimă pentru darul acestei întâlniri şi vă rog, Excelenţă, să nu uitaţi de noi.

Papa spune mereu: "Rugaţi-vă pentru mine". Şi eu spun la fel. Îmi voi aminti cu mare recunoştinţă de invitaţia episcopului vostru pe care mi-a făcut-o, pentru că, spune el, am luptat pentru dreptate în relaţie cu migranţii, pentru primirea care trebuie să fie respectuoasă în ciuda tuturor dificultăţilor celor care emigrează. Mulţumesc episcopului care m-a invitat pentru a-mi arăta recunoştinţa sa şi a diecezei în acest context. Amintirile frumoase pe care le port cu mine vor fi un stimul pentru a fi în comuniune de rugăciune şi de afecţiune pe care Domnul o face să se nască în inimile noastre când ne întâlnim cu fraţii.