- Lucica David (Tuta). "De mult timp am voit să vă scriu, dar acum m-am hotărât pentru că nu aveam linişte. Este vorba de alegerile care au avut loc în toamna anului trecut. Eu am apreciat şi apreciez foarte mult omul care ştie să-l lase pe aproapele său să fie liber. În cazul meu nu a fost chiar aşa uşor pentru că am avut în preajma mea persoane care doreau să mă influenţeze spunându-mi cu cine să votez. Vreau să vă spun că m-am rugat cu toată credinţa ca Dumnezeu să hotărască cum e mai bine... Înainte de alegeri am avut şi un vis care m-a pus pe gânduri..."

Vă mulţumim pentru cele împărtăşite şi apreciem faptul că v-aţi rugat pentru alegeri şi pentru ţară. Cu privire la visul pe care l-aţi avut e doar un vis şi atât. Visele care vin de la Dumnezeu aduc linişte şi pace în suflet. Vă dorim să aveţi în continuare multă credinţă.

- N.C. (e-mail). "Aş avea o întrebare legată de un Botez. Suntem două familii catolice (soră şi frate) şi am dori în vară să ne botezăm copilul unul altuia fiind o diferenţă de două luni între ei şi nu ştim dacă Biserica permite. Vă mulţumim!"

La întrebarea pe care aţi pus-o răspunsul este afirmativ. Principala regulă pe care o precizează dreptul canonic cu privire la naş este în can. 372, al. 3: "Să fie catolic, să fi primit Mirul şi preasfântul sacrament al Euharistiei, şi totodată să ducă o viaţă conformă cu credinţa şi cu funcţia ce trebuie să şi-o asume". Acestea fiind împlinite, sunt convins că atunci când veţi merge la Botez o veţi face pregătiţi, în sensul că vă veţi spovedi din timp pentru a vă putea împărtăşi când participaţi la Botez. Vă dorim multă binecuvântare de la Domnul!

- G.D. (e-mail). "De curând am terminat de lecturat viaţa sfântului Ioan al Crucii, publicată de Ed. "Humanitas". Am găsit-o în biblioteca tatălui meu. Tata era interesat de mistica occidentală. Citind cartea, am rămas surprins în mod plăcut de sensibilitatea sfântului, exprimată sub forma poeziei mistice! Am înţeles că el, împreună cu sfânta Tereza din Avilla, a reformat ordinul carmelit. Nu am înţeles însă în ce a constat - din punct de vedere ideologic - reforma operată de el. Din lectura cărţii reiese că membrii ordinului carmelit tradiţional (moderat) umblau încălţaţi, în timp ce carmeliţii reformaţi umblau descălţaţi. Mi-e greu să cred că reforma săvârşită s-a rezumat doar la a umbla desculţ sau nu şi la o asceză ceva mai aspră. Bănuiesc că reforma a avut în vedere un anume concept. Nu l-am sesizat care este. Vă rog frumos să îmi înlesniţi înţelegerea acestui aspect!"

Felicitări pentru citirea cărţii! Faptul că umblau desculţ era ceea ce se percepea de către cei din afară. Reforma însă era de altă natură. Aceasta a fost începută de sfânta Tereza în anul 1562 când la Avila inaugura mica Mănăstire "Sfântul Iosif". Un an mai târziu Tereza a obţinut aprobarea de la Sfântul Scaun. La reformă s-a alăturat şi sfântul Ioan al Crucii, în special prin reforma mănăstirilor masculine, fondând amândoi pentru început două convente de carmeliţi contemplativi. Mănăstirile de atunci erau foarte mari, erau comunităţi cu peste 150 de persoane. Apoi prin numeroasele dispense obţinute în trecut, se îndepărtaseră de la vechea regulă carmelită. Ca atare, reforma a început de aici: crearea de comunităţi mici, o asceză mai aspră, o observare mai riguroasă a sărăciei, o revenire la regula primară. La baza sfaturilor evanghelice, Tereza nu a pus norma, ci, mai degrabă, porunca iubirii fraterne, fără de care înseşi "Regulile şi Constituţiile nu servesc la nimic (fiind) doar mijloace pentru realizarea într-un mod mai perfect a acestei iubiri" (Castelul interior, 1, 2, 17). În felul acesta mănăstirile trebuiau să fie oaze de paradis, unde prezenţa lui Dumnezeu să fie palpabilă şi unde Biserica să-şi afle centrele de sfinţenie. Astfel, cei doi, în timpul vieţii, au implantat mănăstiri în toată Spania şi unele chiar în afara ei. Ei au avut dorinţa de a întemeia mănăstiri şi în lumea nouă, pentru bărbaţi şi pentru femei, drept centre de viaţă evanghelică, ceea ce s-a petrecut după moartea lor.