"Nu îngropaţi talanţii! Pariaţi pe idealuri mari!"
În cateheza pe care a ţinut-o în cadrul audienţei generale de miercuri, 24 aprilie 2013, papa Francisc a vorbit despre parabola talanţilor, evidenţiind cât de important este pentru un creştin să facă să rodească darurile primite de la Dumnezeu. Spre finalul catehezei papa s-a adresat tinerilor spunând: "V-aţi gândit la talanţii pe care Dumnezeu vi i-a dat? V-aţi gândit cum puteţi să-i puneţi în slujba celorlalţi? Nu îngropaţi talanţii! Pariaţi pe idealuri mari, acele idealuri care lărgesc inima, acele idealuri de slujire care vor face rodnici talanţii voştri. Viaţa nu ne este dată ca s-o păstrăm cu gelozie pentru noi înşine, ci ne este dată ca s-o dăruim. Dragi tineri, să aveţi un suflet mare! Nu vă fie frică să visaţi lucruri mari!"
Mulţumirea personală depinde destul de mult de imaginea pe care o avem despre noi înşine. O justă stimă de sine dă echilibru vieţii noastre, ne face stabili, ne dă forţa pentru a acţiona în favoarea noastră şi în favoarea aproapelui. Nu e drept faţă de noi să ne lăsăm pradă gândurilor de acest fel: nu valorez nimic, nu este nimic bun în viaţa mea, nu arăt bine, nu sunt aşa simpatic, nu sunt aşa inteligent ca alţii... Nu există loc de comparaţii deoarece fiecare suntem unici! Sfântul Ioan Paul al II-lea spunea: "Omul este o fiinţă unică şi irepetabilă". Fiecare dintre noi a primit de la Dumnezeu un bagaj de daruri şi de calităţi. Acestea sunt izvorul identităţii personale. Simţim că suntem cineva şi ne acceptăm numai constatând că dispunem de anumite talente. Dumnezeu ni le-a încredinţat fiecăruia dintre noi! Nimeni nu este lipsit de aceste daruri! Contemplarea şi valorificarea talanţilor primiţi este un act de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, un imn de preamărire a sa pentru că face cu noi lucruri minunate!
Avem o justă stimă de sine atunci când avem despre noi o percepţie realistă (n-are rost să ne "îmbătăm cu apă de ploaie"), pozitivă (să vedem partea plină a paharului) şi stabilă (permanent să apreciem viaţa noastră). Presupune să ne cunoaştem în mod obiectiv, să ne apreciem, să tindem mereu spre bine şi să avem capacitatea de a înfrunta răul din noi şi răul care ni se face.
Darurile pe care le-am primit devin cu adevărat bogăţia noastră interioară în măsura în care le punem în slujba celorlalţi. Sunt amăgitoare mentalităţile care ne spun că orice capacitate personală trebuie să fie folosită spre realizarea proprie, doar spre binele personal. Se rămâne cu gustul amar al egoismului care generează tristeţe şi nemulţumire! A dărui din ceea ce am primit dilată inima noastră, ne face să fim plini de viaţă, atenţi la cei de lângă noi, sensibili, umani... Aşa cum spunea Olaf din filmul Regatul de gheaţă: "Pentru (unii) oameni merită să te topeşti!"
Iată câteva sugestii pentru a-ţi preţui viaţa: nu lăsa ca pesimismul să pună stăpânire pe inima ta! Evită să te compari cu alţii! Contemplă calităţile tale! Mulţumeşte-i lui Dumnezeu pentru talanţii primiţi! Valorifică-i la maximum punându-i în slujba celorlalţi! Apreciază calităţile celor de lângă tine! Felicită-i pentru realizările lor! Priveşte orice dificultate ca pe o oportunitate pentru a creşte! Nu-ţi fie teamă să ţinteşti sus, tot mai sus!
