Prima Zi Internaţională de Rugăciune şi Reflecţie împotriva Traficului de Persoane a avut loc în ziua de 8 februarie, având tema "Aprinde o lumină împotriva traficului". Este o realitate la inima papei Francisc, care, de la începutul pontificatului său, a denunţat puternic acest fenomen.

Iniţiativa a fost propusă de Uniunea Internaţională Feminină şi Masculină a Superiorilor Generali (UISG şi USG), explicând că acţionează în "a face propriu apelul Sfântului Părinte şi susţinuţi personal de el". În această zi, în Biserica Catolică, este aniversată sfânta Iosefina Bakhita, sclavă sudaneză, eliberată şi care a devenit persoană consacrată canossiană, fiind canonizată în anul 2000 de papa Ioan Paul al II-lea.

Marţi, 3 februarie, la Vatican, a avut loc o conferinţă de presă despre această zi.

Ce este traficul de persoane?

Traficul de persoane este cel mai adesea descris ca o formă actuală de sclavie care presupune recrutarea unei persoane, transportarea acesteia într-un alt loc şi în final exploatarea. Acest fenomen afectează atât adulţi, cât şi copii, din România, din Europa şi de pe celelalte continente.

Când vorbim despre traficul de persoane, înţelegem că există o reţea de infractori organizaţi care acţionează urmând paşii descrişi mai jos, pentru a câştiga din exploatarea victimelor.

Metode de convingere
- Cea mai utilizată este aceea numită de specialişti "lover boy", adică a pretinsului iubit.
- În alte situaţii, chiar iubitul este cel care o exploatează sexual, spunându-i că nu au alte mijloace prin care se pot descurca, prostituţia fiind singura cale prin care pot supravieţui.
- Promisiuni false de oferte de muncă.

Traficul de persoane are ca scop exploatarea lor
- exploatarea sexuală (prostituţie forţată, pornografie etc.);
- exploatarea prin muncă sau servicii forţate;
- sclavia sau practici similare sclaviei;
- obligarea la cerşetorie;
- obligarea la comiterea de infracţiuni;
- prelevarea ilegală de organe.

Legătura dintre utilizarea internetului şi traficul de copii

O mare parte dintre specialiştii care lucrează în acest domeniu afirmă că internetul poate deveni un mediu important de recrutare. Această opinie este explicată prin creşterea accesului la internet în gospodăriile din România şi prin frecvenţa din ce în ce mai mare a folosirii internetului pentru a cunoaşte noi prieteni.

Traficul de fiinţe umane constă în...
- recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea de persoane (traseul traficului)
- sub ameninţare sau prin utilizarea forţei sau a altor forme de constrângere, prin răpire, escrocherie, înşelăciune sau abuz de putere, prin utilizarea unei poziţii vulnerabile (mijloace folosite)
- prin darea sau primirea de bani sau de beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care are control asupra alteia, în scopul exploatării.

Traficul de fiinţe umane "este una dintre cele mai grave sclavii ale secolului al XXI-lea" şi "se referă la întreaga lume", se spune în comunicatul persoanelor consacrate (UISG şi USG).

Potrivit Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane în România, în prima jumătate a anului 2014 au fost identificate 448 de victime, dintre care 299 de victime adulte (154 de femei şi 134 de bărbaţi) şi 160 de victime minore (3 băieţi şi 157 de fete).

Cu ajutorul lui Dumnezeu, începând din anul 2009, în zona Roman, s-au realizat constant activităţi de prevenire şi sensibilizare asupra traficului de persoane care sunt necesare şi urgente pentru ca tinerii să devină conştienţi de realitatea existentă cu adevărat. Unii au impresia că această realitate este departe de ei şi nu-şi dau seama că oricine poate deveni victimă a traficului. În aceste activităţi, persoanele consacrate sunt însoţite de poliţia de proximitate cu care se colaborează foarte bine şi avem o bună colaborare cu directorii şi profesorii de religie, atât ortodoxă, cât şi catolică.

Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane are adresa: Str. Ion Câmpineanu, nr. 20, etaj 5, sector 1, Bucureşti, tel.: 021/3118982; 021/3133100; fax: 021/3190183; e-mail: [email protected]; site internet: www.anitp.mai.gov.ro

Pentru informaţii şi sfaturi în vederea evitării unei situaţii de trafic de persoane, puteţi apela HelpLine 0800/800678 (apel naţional gratuit), +4021/3133100 (apelabil şi din străinătate). Program de funcţionare: luni-vineri, între orele 8.00 şi 16.00.

* * *

Sunt oameni ca şi noi, cu nimic mai buni sau mai răi, din familii obişnuite, oameni lângă care stăm în bancă în biserică, pe care-i ştim de-o viaţă, colegii noştri de şcoală sau chiar una dintre rudele noastre. Să nu spunem: "Mie nu mi se poate întâmpla!" Am auzit prea des această frază de la victimele pe care le-am însoţit în misiunea mea, de la fete de 14 ani, până la bărbaţi de 60 de ani. (Sr. Adina Balan, CJ)