Mă simt un privilegiat

Cardinalul brazilian João Braz de Aviz s-a întâlnit, în zilele de 18 şi 19 aprilie, la Luncani şi la Iaşi, cu episcopii, preoţii, călugării, profesorii şi seminariştii. A dialogat cu ei şi a celebrat sfânta Liturghie. Într-un interviu oferit la finalul vizitei, Eminenţa sa vorbeşte despre vocaţia şi misiunea sa, despre rolul călugărilor şi despre impresiile cu care a plecat. Publicăm în acest număr ultima parte a interviului, în traducerea pr. Claudiu Bulai.

- Le-aţi vorbit în aceste zile şi seminariştilor. Care sunt pentru dv. frumuseţile Preoţiei?

Preoţia este un lucru puţin mai special, deoarece puterea pe care o primeşte un preot prin episcop din mâna lui Dumnezeu este impresionantă. Un om nu poate ierta păcatele, un om nu poate celebra Euharistia, adică să transforme pâinea în trupul lui Cristos. Un om nu poate vorbi cu înţelepciune de la sine. În schimb, toate aceste puteri le-a dat unui om, care trăieşte ca ucenic al lui Isus. Aşa a voit Isus. El nu a ales persoane perfecte, ci pline de probleme, dar le-a ales pentru această misiune. Acest lucru este cu adevărat ceva extraordinar.

- Dv. cum aţi devenit preot?

Am simţit chemarea de mic. Aveam şapte ani când am descoperit atracţia pentru Preoţie. Lucrurile sunt simple. Îmi iubeam parohul, îl iubeam pe acel călugăr care era verişorul meu. Părinţii mei îi iubeau mult pe preoţi, şi aşa am învăţat şi eu să-i iubesc pe preoţi. Dar la un moment dat am simţit că acel preot aş putea fi chiar eu. Am simţit asta chiar dacă eram mic. Îmi plăcea modul de a fi al preotului, felul în care făcea lucrurile, şi aşa a început prima atracţie. După aceea au venit şi alte motivaţii. Mă simt un privilegiat.

- Care sunt primele impresii despre România, despre Dieceza de Iaşi?

Sunt pentru prima dată în România. Ştiam de voi, de istoria voastră plină de suferinţă, de fidelitate şi de sânge. Foarte mult sânge, pentru că aveţi atâţia martiri. Ştiam că în România este un popor care a păstrat credinţa. Ştiu că există diversitate de religii, dar aceasta, într-un anumit sens, nu contează prea mult. Contează această mărturie profundă care se simte că o aveţi în Cristos. Cred că noi ar trebui să înaintăm imitându-vă pe voi în această perseverenţă.

- Veţi merge şi în Republica Moldova. Ce anume ştiţi despre această ţară mică şi care sunt aşteptările?

Merg în Republica Moldova pentru că sunt prieten cu episcopul de acolo. Mons. Anton Coşa este pentru mine un prieten de inimă, o persoană pe care o iubesc şi o stimez foarte mult. Merg să întâlnesc şi persoanele consacrate. Chiar dacă sunt puţini călugări, mult mai puţini decât ceea ce am văzut în Dieceza de Iaşi, merg pentru a sta o zi acolo.

- Proiecte de viitor?

Doresc să lucrăm în continuare pentru consacraţi. Viaţa are valoare doar pentru aceasta, noi nu avem altă preocupare. În numele Sfântului Părinte găsim multă, multă viaţă, dar şi multe probleme. Dorim să slujim această parte a Bisericii.

- Ce a voit să spună papa Francisc prin îndemnul adresat călugărilor: "Treziţi lumea!"?

El vrea ca noi să-l ajutăm. Înainte de toate, cred că lumea trebuie să înţeleagă că Dumnezeu nu este împotriva bărbaţilor sau a femeilor, ci este în favoarea lor. Dacă în viaţă o mamă sau un tată îşi pot abandona copilul, noi experimentăm că Dumnezeu nu abandonează niciodată pe nimeni. Şi acest lucru trebuie să trezească lumea, deoarece pare că noi purtăm răni în acest sens. Europa, care înainte era leagănul creştinismului, astăzi îl respinge pe Dumnezeu. De ce? De ce cultura noastră face astfel? Poate pentru că nu a ieşit la suprafaţă aspectul extraordinar al milostivirii pe care papa Francisc îl pune în lumină şi cu noul jubileu extraordinar, care va fi anul viitor. Este nevoie să fim văzuţi de Dumnezeu şi de ceilalţi ca persoane iubite. Asta trebuie să facem şi eu cred că este un lucru important.

- La final, vă rog să lăsaţi un mesaj pentru cititorii noştri.

Aş vrea să vă spun un mare mulţumesc. Am venit în România cu o inimă foarte deschisă. Am găsit o Biserică foarte vie, am găsit toată această realitate, chiar şi a ecumenismului pe care voi îl susţineţi în continuare. Am găsit o viaţă consacrată intensă şi numeroasă, deşi sunteţi puţini ca număr, procentual. Abundenţa vieţii consacrate de aici, pe mine într-adevăr mă impresionează. Mă impresionează şi fidelitatea voastră faţă de evanghelie, iubirea voastră faţă de episcopii voştri, faţă de părinţii voştri în credinţă, faţă de martirii voştri. Mă bucur să văd toate acestea. Aş dori să rămâneţi fideli la ceea ce aveţi deja.

- Vă mulţumesc, Eminenţă, pentru răspunsuri, pentru mărturia dv. Vă aşteptăm din nou în România, la Iaşi.

Sunt foarte încântat. Vă mulţumesc şi dv. şi celor cărora le transmiteţi aceste cuvinte. Dumnezeu să vă binecuvânteze!