Pr. Isidor Mîrţ, misionar în Kenya, s-a întors pentru o lună de zile în România. Fiind vacanţa de vară, i-am adresat câteva întrebări cu privire la copiii din Maikona şi activităţile lor.

- Cum este privită viaţa unui copil în triburile din nordul Kenyei?

Copilul este darul lui Dumnezeu, cea mai mare bucurie a familiei şi bogăţia tribului. Trăind în trib, care este ca o familie lărgită, ei spun mamă la toate mătuşile, tată la unchi, frate la verişori, soră la verişoare şi se susţin între ei. La naşterea unui copil, mai ales a unui băieţel, se face sărbătoare: se taie o capră, se adună bătrânii, mamele încep să cânte şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru darul vieţii. Copilul este considerat copil până la vârsta de 12 ani, când printr-un ritual trece la statutul de adult.

- Cum se implică în viaţa misiunii şi ce activităţi desfăşuraţi cu ei?

Copiii ne ajută de cele mai multe ori în a-i atrage pe cei mai mari la credinţă. Prin bucuria, cântecele şi dansurile lor ei evanghelizează. Când se întorc acasă, îi învaţă pe ceilalţi cântecele, dansurile şi rugăciunile pe care le-au învăţat. Sunt mesagerii lui Isus, duc mai departe ceea ce au primit către familie şi trib. De multe ori copiii mi-au spus: "Părinte, haideţi să mergem să predicăm şi în alte sate pentru că acolo sunt mulţi care nu au primit Botezul". Avem grupuri organizate: grupul misionar, grupul îngeraşii, grupul ministranţilor etc. Împreună vizităm bolnavii, facem rugăciuni, participăm la catehism, ajutăm săracii - spălăm hăinuţele copiilor necăjiţi, aducem apă şi vreascuri pentru bătrâni. Dau exemplu şi la şcoală pentru că în fiecare dimineaţă, înainte de ore, se adună în faţă pentru a face rugăciunea de dimineaţă. Este o ocazie de evanghelizare pentru ceilalţi copii.

- Cum se implică misiunea în formarea copiilor?

În primul rând le oferim educaţie. Am înfiinţat şi susţinut 23 de grădiniţe, cinci şcoli primare şi două licee. Încă de la grădiniţă copiii dau examene şi ţin mult să scrie, să citească şi să socotească. Ei ştiu că doar aşa vor avea un viitor. Alături de educaţia religioasă şi umană, oferim şi sprijin celor săraci: copiii săraci şi orfani sunt adoptaţi la distanţă, dându-le posibilitatea de a merge la şcoală, de a avea hăinuţe, încălţăminte, rechizite şcolare şi hrană.

- Copiii din România sunt în vacanţă. Dar copiii din Kenya?

Şcoala începe la 7 ianuarie şi se încheie în luna noiembrie. Copiii sunt copii şi în Africa, se bucură de vacanţă trei luni pe an: aprilie - perioada Paştelui, august - perioada Sfintei Fecioare Maria, şi decembrie - perioada Crăciunului. În vacanţă, copiii îi însoţesc pe părinţi la păstorit. Avem însă şi campusuri de o săptămână. Cei care pot veni se adună la misiune, fac schimburi de experienţă, învaţă cântece şi dansuri, iau parte la jocuri şi competiţii, dar, cel mai important, îşi fac prieteni noi.

- Avem noi ceva de învăţat de la copiii de acolo?

Da, bucuria cu care ei se apropie de Dumnezeu, participă la Liturghie şi rugăciune; bucuria cu care învaţă, pentru că nu toţi copiii au această posibilitate. Un băiat, cel mai bun din clasă, a fost luat pentru a se îngriji de cămilele unchiului. Mi-a spus cu lacrimi în ochi: "Părinte, vreau să învăţ, dar trebuie să îmi ajut familia şi unchiul nu-mi dă voie să merg la şcoală". Este unul dintre cazurile atât de des întâlnite. Copiii de aici care au şansa să meargă la şcoală ar trebui să se bucure.

- Un gând pentru copiii şi credincioşii care au citit articolul.

Vreau să transmit mulţumirea mea, a copiilor şi adulţilor din misiune. Le mulţumim pentru rugăciuni, pentru Cutia Speranţei, pentru colecte, adopţii şi hrană. Şi aş încheia cu aceste cuvinte: "Pe acest pământ vom lucra împreună, pentru a-i ajuta pe oameni, iar dincolo, în cer, vom împărţi roadele împreună".