Cristos nu este un "vânzător de fum"

Ca un adevărat pelerin pe drumurile lumii, dar mai ales pe cărările spre inimile oamenilor, papa Francisc s-a aflat într-o călătorie pastorală în Ecuador, Bolivia şi Paraguay, în perioada 5-13 iulie. Milioane şi milioane de oameni au alergat să îl întâlnească, să îl asculte şi să se roage cu el. Câtă bucurie pentru papa Francisc să dea glas trăirilor, dorinţelor şi sentimentelor sale în limba spaniolă, limba sa maternă! A profitat din plin de această ocazie oferind lumii cuvinte pentru viaţă, adevărata viaţă trăită în Cristos!

Ca de obicei, nu au lipsit întâlnirile cu tinerii. În ziua de 12 iulie s-a întâlnit cu tinerii din Paraguay. Acestora le-a spus că pot găsi forţa de a merge înainte în prietenii şi în reculegerile spirituale. Făcând referinţă la o meditaţie a sfântului Ignaţiu, papa a explicat diferenţa între diavol, tatăl minciunii, cel care este un "vânzător de fum", şi Cristos, care nu îi amăgeşte pe oameni. "Prieteni: diavolul este un "vânzător de fum". Îţi promite, îţi promite, dar nu-ţi dă nimic, nu menţine niciodată din ceea ce promite. Este un rău platnic. Te face să doreşti lucruri care nu depind de el, ca tu să le obţii sau nu. Te face să-ţi pui speranţa în ceva care nu te va face niciodată fericit. Acesta este jocul său, strategia sa". Cristos nu face aşa! Sfântul Părinte spune despre Isus: "Nu ne vinde fum, nu ne promite aparent lucruri mari. Nu ne spune că fericirea se găseşte în bogăţie, în putere, în orgoliu. Dimpotrivă. Ne arată că drumul este un altul. Acest director tehnic le spune jucătorilor săi: Fericiţi, fericiţi cei săraci în duh, cei care plâng, cei blânzi, cei cărora le este foame şi sete de dreptate, cei milostivi, cei curaţi cu inima, cei care lucrează pentru pace, cei persecutaţi pentru dreptate. Şi termină spunându-le, bucuraţi-vă pentru toate acestea (cf. Mt 5,1-12)".

Papa a vorbit atât de clar despre amăgirile care mişună în jurul tinerilor şi în plasa cărora mulţi dintre ei cad. În căutarea binelui şi a mai binelui sunt tinerii care aleargă după unele "comori" care nu sunt altceva decât baloane de săpun: strălucesc, încântă, plutesc şi... dispar repede! Inima omului este atât de delicată: dacă este amăgită plânge, dacă este rănită sângerează, dacă primeşte numai "fum" se întristează. Un tânăr creştin nu poate trăi aşa! Un prieten al lui Cristos este convins că el nu oferă nimănui o viaţă de staruri, de vedete, ci o fericire ce se poate găsi în ceea ce pare să nu fie fantastic! "El nu-ţi vinde fum. Pentru că ştie că fericirea, cea adevărată, cea care umple inima, nu se află în hainele scumpe pe care le îmbrăcăm, în încălţămintea pe care o purtăm, în eticheta unei anumite mărci. El ştie că fericirea adevărată se află în faptul de a fi sensibili, în a învăţa să plângem cu cei care plâng, în a fi aproape de cei care sunt trişti, în a da o mână de ajutor, o îmbrăţişare".

Fii mereu cu ochii deschişi, mintea trează şi inima sensibilă! Cântăreşte părerile, ideile şi mentalităţile! Există atâta domnie a plăcerii şi atâta plăcere de a domni. Nu te lăsa sedus de ceea ce "străluceşte", dar nu valorează, de ceea ce "îmbată", dar nu dă forţă! Focalizează-ţi privirea spiritului dincolo de aparenţă pentru a putea desluşi esenţa: nu tot ceea ce este uşor este şi bun şi nu tot ceea ce este greu este de îndepărtat. Deseori "fumul" amăgirilor cântăreşte atât de mult şi întunecă atât de crunt. Însă nu uita că Isus nu este un "vânzător de fum"!