Cine vizitează Franţa pierde mult dacă nu vizitează "catedrala perfectă" după cum o numesc specialiştii datorită proporţiilor şi multor valori artistice, Chartres.

La doar 90 km de Paris, cu cele două turnuri inegale, sanctuarul se poate vedea de la câteva zeci de kilometri. Este una dintre cele mai frumoase biserici gotice din lume. Mai este importantă şi datorită conservării în bune condiţii a sculpturilor şi a vitraliilor. Vitraliile, care datează din secolul al XIII-lea, au o policromie perfect armonizată şi asortată, în care domină vestitul "albastru de Chartres".

Navata principală, înaltă de 37 m, se caracterizează prin armonia şi eleganţa proporţiilor. Construirea actualei catedrale s-a realizat între anii 1194 şi 1250, fiind consacrată în 1260.

În anul 1908, sanctuarul a primit titlul de basilica minor, iar în anul 1979 a fost clasat în patrimoniul mondial UNESCO din două motive: pentru că reprezintă o capodoperă a geniului uman, prin unitatea arhitecturii şi a decoraţiilor, fiind cea mai expresivă operă a Evului Mediu creştin şi pentru că Chartres a avut cea mai mare influenţă în dezvoltarea artei gotice în Franţa şi nu numai.

Câteva date despre acest miracol arhitectonic: lungimea interioară este de 130 m, iar înălţimea turnurilor (fiind inegale) este de 105 şi 115 m. Numai în altar sunt 200 de statui sculptate. Aici se află 181 de reprezentări ale Maicii Domnului, 3.500 de statui, 9.000 de personaje reprezentate în sculpturi, tablouri şi vitralii. Altarul, având 650 m2, este cel mai mare din Franţa. Suprafaţa totală a vitraliilor este de 2.600 m2, iar rozeta mare are 13,36 m, fiind cu 26 cm mai mare decât cea de la "Notre-Dame" de Paris.

Catedrala din Chartres nu a fost distrusă în timpul Revoluţiei Franceze.

Chartres este un important sanctuar marian pentru patru motive. Mai întâi, aici se află un văl al Maicii Domnului, adus la Chartres din Orient, în anul 876, de către Carol cel Pleşuv. Vălul se păstrează într-un relicvar de aur, în partea stângă a catedralei. În anul 1194, în timpul unui mare incendiu, se credea că vălul a dispărut, dar a fost găsit ulterior într-o capelă subterană, neatins de foc.

Apoi se poate vedea, pe o coloană de piatră, o statuie a Maicii Domnului, sculptată în lemn, ce datează din anii 1500-1507. Iniţial, această statuie, foarte venerată de pelerini, era în altar, dar ulterior, în anul 1806, a fost aşezată într-o capelă laterală, fiind mai accesibilă pelerinilor. Papa Pius al IX-lea a încoronat statuia la 31 mai 1855, devenind astfel una dintre cele mai venerate statui din Franţa.

În cripta sanctuarului se află, începând cu anul 1975, o altă statuie a Mariei. În intimitatea criptei, pelerinul este atras de acest chip al Fecioarei, care ţine ochii închişi. Este o copie a unei vechi statui, dispărută în timpul revoluţiei. În faţa vechii statui s-au rugat mai mulţi sfinţi, printre care Vincenţiu de Paul şi Francisc de Sales.

Apoi, importantă aici este şi reprezentarea Maicii Domnului cu pruncul în "Vitraliul cel frumos". Într-un vitraliu excepţional, albastru, Maria, cu coroana pe cap, asistată de Duhul Sfânt, domneşte pe un tron susţinut de patru îngeri. Împrejur, în alte cadre mai mici, sunt reprezentate diferite scene biblice. Despre acest vitraliu, cu adevărat fascinant, au scris mari autori: Marcel Proust, André Malraux, André Gide, Stefan Zweig, Rainer Maria Rilke.

Labirintul din centrul navei, înscris într-un cerc cu diametrul de 13 m, compus din lespezi încastrate în pardoseală, străbătut de pelerinii desculţi, în special în zilele închinate sfintei Fecioare, pare să fie unul dintre acele locuri care transmit o stare spirituală deosebită.

În sanctuarul din Chartres s-a convertit în anul 1912, scriitorul Charles Péguy.