Primul episcop indigen de Iaşi, Mons. Mihai Robu, a fost amintit în cadrul unei sfinte Liturghii celebrate în catedrala din Iaşi şi în biserica din Săbăoani. Cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la naştere şi a 70 de ani de la moarte în cadrul predicilor au fost surprinse principalele repere biografice ale episcopului.

Ne aducem aminte în acest an (2014), cu pioşenie, de cel care a fost primul episcop indigen, provenit din cadrul comunităţii catolicilor din Moldova: Mons. Mihai Robu. În biografia fostului păstor al Diecezei de Iaşi, această rememorare are o dublă semnificaţie: 130 de ani de la naştere (1884) şi 70 de ani de la moarte (1944).

Viitorul episcop s-a născut într-o importantă comunitate catolică, în satul Săbăoani din judeţul Neamţ, la 10 aprilie 1884, în familia lui Iosif şi a Margaretei Robu. Anul naşterii sale coincide cu anul înfiinţării Episcopiei de Iaşi, în fruntea căreia va ajunge peste ani.

După absolvirea claselor primare la Săbăoani, în toamna anului 1894 intră în Seminarul din Iaşi, la finalizarea studiilor fiind hirotonit preot (la 7 aprilie 1907) de către primul episcop de Iaşi (Nicolae Iosif Camilli), în capela celebrului Institut Notre Dame de Sion.

În timpul Primului Război Mondial, timp de doi ani (1916-1918), l-a suplinit pe parohul de Văleni (Mons. Carol Rist) care fusese trimis pe front ca preot militar, pentru ca în anul 1920 să revină la Iaşi unde este numit secretar al episcopului Alexandru Theodor Cisar, fiind în acelaşi timp prefect şi profesor la Seminar.

În luna iunie a anului 1922 este numit paroh de Horleşti, colaborând totodată la revista "Lumina creştinului", fiind şi capelan la Mănăstirea Notre Dame de Sion din Iaşi.

Papa Pius al XI-lea îl numeşte pe Mons. Mihai Robu ca episcop de Iaşi (la 5 iulie 1925), consacrarea fiind făcută în capela Institutului Notre Dame de Sion (la 20 septembrie 1925) de arhiep. Alexandru Theodor Cisar.

Episcopul Mihai Robu s-a remarcat în fruntea Diecezei de Iaşi printr-o activitate rodnică: a efectuat multe vizite canonice în parohii, însoţite de administrarea sacramentului sfântului Mir, a încurajat construirea a numeroase biserici, a fost atent la nevoile preoţilor, a manifestat o grijă deosebită faţă de Seminarul diecezan din Iaşi şi faţă de Seminarul franciscan din Luizi-Călugăra, a sprijinit şcolile surorilor Notre Dame de Sion din Iaşi şi Galaţi, a susţinut presa catolică, a încurajat şi susţinut asociaţiile parohiale în activităţile lor caritative şi formative, s-a preocupat de pastoraţia tineretului catolic, i-a ocrotit pe cei greu încercaţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a apărat în mod curajos identitatea românească a credincioşilor catolici din Moldova, în faţa autorităţilor publice locale şi centrale ale vremii care le contestau această calitate etc.

În perioada păstoririi episcopului Mihai Robu a avut loc (printre altele) şi un eveniment diplomatic deosebit: încheierea Concordatului între Sfântul Scaun şi România (la 10 mai 1927), ratificat ulterior (la 7 iulie 1929).

În vara anului 1944, din cauza operaţiunilor militare din Moldova, episcopul Mihai Robu este nevoit să se refugieze la Beiuş. La mijlocul lunii septembrie 1944, în condiţiile represiunilor trupelor hortiste, este obligat să se retragă în munţi, unde se îmbolnăveşte de pneumonie şi moare la 27 septembrie. În ziua de 29 septembrie 1944 a fost înmormântat în cimitirul din Beiuş. Ulterior, în iarna anului 1964, osemintele sale au fost aduse la Iaşi şi reînhumate în catedrala "Adormirea Maicii Domnului".