Doi fraţi franciscani, Emanuel Chiricheş din Luizi-Călugăra şi Cristian Mârţ din Pildeşti, au fost hirotoniţi diaconi de către PS Aurel Percă la Institutul Teologic Franciscan din Roman, sâmbătă, 4 octombrie. La sărbătoare au mai fost prezenţi, pr. Emilian Cătălin, ministru provincial, numeroşi preoţi, autorităţi civile, profesori, studenţi, elevi şi credincioşi din diferite parohii.
La omilie, PS Aurel Percă i-a îndemnat pe părinţii diaconi să îl urmeze pe sfântul Francisc, să trăiască evanghelia cu bucurie şi totodată să suporte crucea. Euharistia şi crucea sunt mijloacele de sfinţire a propriei vieţi cât şi a celorlalţi. Excelenţa sa le-a spus candidaţilor că au primit misiunea de a vesti evanghelia asemenea sfântului Francisc şi le-a adresat invitaţia de a face eficace cuvântul lui Dumnezeu pornind de la realitatea crucii. După atâţia ani de studiu, împreună cu confraţii lor au putut vedea că vocaţia la preoţie este un mare har. În încheiere i-a îndemnat pe candidaţi să trăiască evanghelia, să pună Euharistia în centrul vieţii lor şi în momentele grele ale vieţii să poarte crucea asemenea lui Cristos.
După momentul împărtăşaniei, unul dintre diaconi a adus mulţumiri lui Dumnezeu şi tuturor acelora care i-au însoţit pe parcursul anilor de formare: părinţi, formatori, rude şi prieteni, profesori, binefăcători, colegi şi întregii adunări prezente la sărbătoare.
Fr. Marius Blaj
* * *
Diaconul Christian-Daniel Chira a fost hirotonit preot la 27 septembrie, la Oradea, în cadrul Liturghiei prezidate de PS Ladislau Bocskei, episcop de Oradea. Este al unsprezecelea preot român din Congregaţia "Don Orione" şi primul originar din Oradea. Actualmente activează în comunitatea orionină din Fano (Italia).