Inimă străpunsă
Ostaşul cu lancea în coastă împunse,
Spre inima lui, rece, metalul grăbi,
Cu forţă ca-n luptă carnea străpunse,
În jertfă curată sânge şi apă ţâşni!
Străpunsă inimă atunci spre mântuire,
Străpunsă azi mereu, dar oferind iubire!
Mereu când suflete din cremene de apă,
În lumi făr'adevăr roiesc trăire,
Şi-n grele-ntunecimi mizer se-adapă,
Fără lumini polare, fără regăsire,
Străpunsă inimă atunci spre mântuire,
Străpunsă azi mereu, dar oferind iubire!
Puţin mai jos de îngeri, pe cel Adam creat,
Dară din timp divin o inimă-l veghează,
O inimă străpunsă, izvor purificat,
Poartă celestă vie, cale ce creează,
Comori de-nţelepciune şi vrednică ştiinţă,
Al munţilor cei veşnici, tăcut, în vifor dor,
Virtuţi desăvârşite, Cuvânt întru fiinţă,
Credinţă în iubire, un abisal fior!
Străpunsă inimă atunci spre mântuire,
Străpunsă azi mereu, dar oferind iubire!
Martin Cata
* * *
Şiroaie de sânge
Şiroaie de sânge îţi curg pe obraz,
Şi-n ochii tăi lacrimi s-ascund;
Sub lemnul durerii tu luneci şi cazi,
Iar spinii în carne-ţi pătrund.
Adâncă-i durerea ce-n suflet o strângi!
Urcuşul Golgotei e greu.
Iar cel pentru care tu suferi şi plângi,
Isuse, Isuse sunt eu.
Sub ploaia cumplită a pumnilor grei,
Te rogi pentru cei ce te bat:
"Părinte, ai milă de duşmanii mei,
Şi iartă-i, ei nu ştiu ce fac!"
Tu om al durerii, de toţi părăsit,
Pe cruce te stingi luminând.
A morţii putere prin moarte-ai zdrobit,
În lume speranţa aducând.
Isuse, la tine mă-ntorc azi căit,
Şi ştiu că tu n-o să mă cerţi.
Eu, omul cel josnic ce-atunci te-am lovit,
Plângând azi te rog să mă ierţi!
