Născută la 26 decembrie 1901, la Iaşi, fiică a consulului francez la Iaşi, Joseph Sibi şi a Hortensiei, a urmat cursurile primare şi cele gimnaziale la Iaşi, ultimele la Institutul "Notre Dame de Sion" din acelaşi oraş. Refugiată în Franţa, în anul 1917, se reîntoarce la Iaşi în anul 1919, urmând cursurile liceale şi pe cele ale Facultăţii de Litere şi Filozofie de la Universitatea ieşeană. Obţine licenţa în limba franceză (1928), activând apoi în perioada 1930-1949 ca profesoară de limba franceză la liceul "Carmen Sylva" din Botoşani.
În anul 1949 este epurată din învăţământ, deoarece "vorbea despre Dumnezeu şi era credincioasă", fiind condamnată, aidoma tuturor membrilor familiei sale, de către regimul comunist, la "moarte civilă". Tot restul vieţii sale se va întreţine din lecţiile de franceză pe care le făcea acasă.
Moare la Iaşi, la 26 mai 1989, fiind înmormântată în cimitirul "Eternitatea".
Acestei emblematice personalităţi ieşene, figură ilustră a Bisericii noastre locale, i-a fost dedicată în anul 1996 de către pr. Prof. dr. Anton Despinescu articolul intitulat "Suflet ales", iar în anul 2011, o biografie de referinţă, bilingvă, de către domnul Olivier Dumas, privilegiu rar în peisajul nostru istoriografic. Valoarea biografiei nu scade cu nimic, chiar dacă problema colaborării Charlottei Sibi la revista Lumina creştinului conţine o eroare de fond, autorul atribuindu-I acesteia articolele din revistă semnate "Ch" sau "ch", şi care aparţineau, în realitate, directorului revistei din perioada 1937-1939, pr. Constantin Hausner.
În realitate, Charlotte Sibi debutează în paginile revistei Lumina creştinului în ianuarie 1941, cu un articol dedicat Elisabetei Leseur (1866-1914), din al cărei jurnal va publica fragmente în paginile revistei între anii 1941 şi 1942. În mod surprinzător însă, aceste articole nu sunt menţionate în biografia din 2011, or ele sunt cheia prin care trebuie înţeleasă viaţa creştină plină de sfinţenie trăită de Charlotte Sibi, inclusiv în anii persecuţiei comuniste.
În anul 1920, citeşte pentru prima dată jurnalul Elisabetei Leseur, fiind fascinată de această personalitate. Reia, după câţiva ani, lectura jurnalului "cu aceeaşi admiraţie, înduioşată de blândeţea tonului, uimită de adevărul afirmaţiilor. Multe, foarte multe, din gânduri mi-au devenit norme de viaţă", scrie Charlotte Sibi. Mai mult, ea o descrie pe Elisabeta Leseur drept "o fiinţă desăvârşită ", "nume drag", care "i-a fost prietenă în zile grele". Descoperă în jurnal "lucruri frumoase, de desăvârşire sufletească", motiv pentru care a decis să o facă cunoscută, prin intermediul revistei Lumina creştinului. Fragmentele traduse sunt însoţite de propriile sale observaţii şi reflecţii, direcţionându-se, pe sine şi pe cititor deopotrivă, spre esenţialul jurnalului.
Elisabeta, scrie Charlotte Sibi, "era într-adevăr simplă. E un exemplu viu de urmat. Împrejurările vieţii sale sunt asemănătoare cu ale noastre. O putem urma - putem face ca ea (.), ea care ştia atât de bine să vadă în toate mâna lui Dumnezeu". În februarie 1941, Charlotte Sibi a publicat în paginile revistei articolul "Întrebări interesante", în octombrie acelaşi an, articolul "Rugăciunea: Ai milă, maica noastră", în august 1942, articolul "Echilibru" - în cadrul căruia numeşte smerenia drept "cea mai echilibrantă dintre virtuţi", iar în numărul dublu din iulie-august 1943, articolul "Pomana în Biserică". În sfârşit, în Almanahul "Presa Bună" 1942, publică articolul "Reculegere".
Ca şi modelul său Elisabeta Leseur, Charlotte Sibi şi-a ţinut un jurnal, azi dispărut, deoarece îl aprecia drept un "lucru bun, de verificare a continuităţii sale spre perfecţiune". Totodată, şi-a ghidat viaţa după motoul Elisabetei Leseur "Adunaţi toate în Cristos", după regulamentul de viaţă al modelului său şi după "hotărârile" acesteia - tăcerea, dăruirea de sine şi severitatea pentru propria fire.
