Evanghelia este o comoară a creştinilor. Toţi suntem invitaţi să o împărtăşim şi să nu o păstrăm doar pentru noi. Sunt în Ecuador de cinci luni şi aş dori să împărtăşesc cu voi bucuria minunată pe care o trăiesc aici, departe de casă. A-l predica pe Isus aici, în Ecuador, este un stimul pentru mine, cel care dau, dar şi pentru oamenii care primesc mesajul. Nu este o bucurie de moment, ci o fericire interioară care nu se poate exprima în cuvinte. Ca seminarist, am învăţat să fiu încrezător în Dumnezeu mai mult ca oricând aici, în Ecuador. Sunt conştient că Dumnezeu este cu mine, mă însoţeşte şi mă invită să privesc cu ochii plini de speranţă spre viitor. Sunt atâţia oameni care privesc cu teamă viitorul sau nu se încred în Dumnezeu; numai iubirea Tatălui, care îi aşteaptă cu braţele deschise, îi poate alimenta pentru a-şi continua drumul pe acest pământ.

Aş dori să vă împărtăşesc una dintre numeroasele experienţe trăite aici, în misiune. Din păcate, aici este o puternică influenţă protestantă şi adesea mulţi părăsesc barca lui Cristos din cauză că sunt puţini preoţi care să vestească evanghelia. În ciuda acestui fapt, am întâlnit o bătrânică deosebită care a întors un întreg sat la credinţa catolică. Cum a făcut-o? Cu propriul exemplu, trăind credinţa catolică cu fervoare şi iubire. Era un sat unde Dumnezeu a fost uitat şi unde lumea a căzut în indiferenţă, ori a ales beneficiile oferite de alţii. Aici locuia Araselis, o bătrânică în vârstă de 115 ani, care şi-a dedicat ultimele clipe ale vieţii rugându-se pentru întoarcerea celor rătăciţi din acel sat. Eu nu am cunoscut-o până în ziua în care am fost în acel sat pentru celebrarea cuvântului. Au venit puţini oameni la celebrare. În schimb, după ce am terminat, a venit o persoană şi mi-a cerut să merg pentru a face o rugăciune în casa unei muribunde. Spre fericirea mea, am întâlnit-o pe Araselis. Stătea întinsă în pat, lipsită de forţă, dar cu rozariul în mână, rugându-se pentru întoarcerea păcătoşilor. M-am aşezat lângă ea şi am început să mă rog. Terminând rugăciunea, am vorbit puţin cu ea. Nu mai putea să vorbească prea mult şi nici nu mai auzea bine. Doar atât mi-a spus, că vrea să primească ultimele sacramente. În ziua următoare, pr. Nicu Blaj, parohul comunităţii de aici, i-a îndeplinit ultima dorinţă oferindu-I Maslul şi Viaticul. După câteva momente, a vărsat ultima lacrimă, a mulţumit şi a trecut la Domnul.

Mai târziu ne-a fost dat să aflăm că înaintea noastră au fost mai multe persoane să o viziteze. Multe dintre ele erau evanghelice, inclusiv pastorul evanghelic al acelei comunităţi. Acesta din urmă a încercat să o convertească la confesiunea lui, însă bătrâna, cu rozariul în mână, nu înceta să implore ajutor de la Maica Domnului. În timp ce pastorul vorbea, bătrâna se ruga Rozariul. După ce a terminat Rozariul, a început să-I vorbească pastorului evanghelic, spunându-i: "Eu sunt catolică, am fost botezată în această credinţă şi niciodată nu voi părăsi Biserica lui Cristos".

După moartea bătrânei, majoritatea locuitorilor acelui sat s-au reîntors la credinţa catolică şi, cu toate că nu deţin o capelă, acum participă la sfânta Liturghie sau la celebrarea cuvântului ori de câte ori îi vizităm. Pentru mine acesta a fost un exemplu puternic care mi-a alimentat propria credinţă, care m-a făcut să mă bucur enorm de convertirea acelor oameni şi de participarea activă la celebrări. M-a ajutat să înlătur pesimismul, să-mi urmez drumul cu încredere şi să continui să-mi desfăşor toate activităţile cu bucurie.

Îi mulţumesc Domnului că mi-a dat posibilitatea de a veni aici, în misiunea din Ecuador, şi totodată îi cer să-I binecuvânteze pe toţi aceia care au colaborat şi au făcut posibil acest lucru.