Consider revista "Lumina creştinului" esenţială pentru viaţa diecezei noastre. De fapt, chiar şi în contextul în care presa religioasă este acum destul de vastă în dieceză şi în ţară în general, rolul revistei "Lumina creştinului" în viaţa diecezei îmi pare a rămâne în continuare unic şi fundamental. Este adevărat că multe informaţii şi articole religioase sunt generos oferite de atâtea alte publicaţii catolice, însă nu cred să fie vreuna dintre ele în afară de revista noastră diecezană într-un raport imediat şi atât de direct cu viaţa diecezei considerată în ansamblu. Referinţa imediată, deşi nu exclusivă, la viaţa diecezei pe care o recunosc şi o simt în conţinutul, dar mai ales în spiritul revistei, mă îndreptăţeşte să o consider drept instrumentul ce promovează şi nutreşte spiritul diecezan în creştinii noştri. Şi pot spune că am şi avut întrucâtva confirmarea acestei presupuneri.
Îmi amintesc o întâmplare petrecută în familie. Într-o zi, una dintre rude a telefonat pentru a-l întreba pe tatăl meu dacă aflase un oarecare fapt menţionat în ultimul număr de atunci al revistei "Lumina creştinului". Tatăl meu nu-şi amintea să fi luat aminte la acea ştire, dar, scuzându-se pentru un moment, a mers şi a adus revista, deschizând-o apoi în timpul convorbirii la pagina indicată de ruda mea şi continuând discuţia pe marginea faptului respectiv. Ce m-a surprins în mod plăcut în acea împrejurare oarecum banală, deşi nu am făcut nici o remarcă în acel moment, a fost faptul că două persoane ce trăiesc în ambiente destul de diferite şi au un raport mai degrabă ocazional s-au regăsit cu spontaneitate drept creştini ai aceleiaşi dieceze tocmai graţie revistei. Am recunoscut cu admiraţie în cele petrecute nu doar interesul şi, aş îndrăzni a spune, spiritul de apartenenţă la viaţa diecezei pe care îl cultivau cu ajutorul acestei reviste, ci şi naturalitatea cu care au făcut referinţă la ea.
Iată, aşadar, care este unul dintre marile merite ale revistei "Lumina creştinului" şi unul dintre multele motive pentru care interesul faţă de ea se cuvine a fi cultivat în mintea şi în inima credincioşilor noştri: pentru a-I ajuta să se simtă nu doar cu adevărat "catolici", ci şi profund "diecezani", fie că trăiesc în ţară, fie că se află dincolo de hotarele ei.
Cu acest gând şi cu profundă recunoştinţă faţă de truditorii de ieri şi de astăzi ai revistei noastre diecezane, un sincer "La mulţi ani" la ceas de jubileu!
