Assumpta est...
S-aude un cânt de sus din înălţime,
Pământul fermecat de drag tresare;
Maria trece-a lumilor hotare,
Un "Salve" lung răzbate-n îngerime.
De-un tainic foc ce uneşte o Treime
E absorbită sfânta Născătoare;
Un blând comet se pierde-n veşnic soare,
În urmă-i dornic cată o mulţime...
Închină steag a cerului oştire
Şi-n blând extaz salută-a ei Regină,
Iar lumea cântă-un imn de dezrobire!
Un tainic glas pe nume azi mă cheamă
Zicând: "Ce vrei îţi dau: de har sunt plină";
"Nimic nu vreau decât să-ţi zic tot «mamă»"!
(După "Lumina creştinului", nr. 8/1919)
Pr. Anton Gheorghe
Rugăciune
Albastru pur, veşmânt ţi-e cerul,
Şi în luciri, străfulgerări, străvechiul soare,
Iar ea, chemarea nopţii, luna, la picioare,
A stelelor coroană desăvârşind misterul.
Zdrobit e şarpele viclean în neputinţă,
În hăuri alungat, tu arătând cu crezământ,
Întru-nceputuri al iubirii legământ,
Sfios în fiii Domnului şoptind căinţă!
Surâsul pruncului din al tău sân ivire,
Spre-ntunecata lume, căzută-ntunecimi,
Revarsă infinite daruri şi lumini,
Marie, tu, Regină, dă-mi smerire!
