Pr. Gabriel-Vasile Cimpoeşu împlineşte anul acesta 10 ani de activitate misionară în Coasta de Fildeş. Pr. Florin, directorul Centrului Misionar Diecezan, i-a adresat câteva întrebări.

- Cum a încolţit ideea de a fi misionar?

Pe când eram încă student la Seminarul "Sfântul Iosif" din Iaşi, Mons. Baldas, director al Centrului Misionar din Gorizia, a venit şi ne-a vorbit despre misiunea lor din Coasta de Fildeş. Ne-a arătat imagini şi ne-a explicat câtă nevoie aveau de preoţi, dat fiind faptul că sunt foarte mulţi oamenii care încă nu-l cunosc pe Cristos. Aşa a încolţit în inima mea dorinţa misionară.

- Care au fost problemele cu care v-aţi confruntat la început în Djébonoua?

Mai întâi limba: imposibilitatea de a te exprima, de a înţelege şi de a intra în contact cu oamenii. A doua a fost mâncarea: sunt unele alimente pe care noi, europenii, nu suntem obişnuiţi să le mâncăm. Apoi situaţia ţării: am ajuns într-o ţară în plin război; împărţită în două, graniţa dintre apărătorii puterii şi rebeli era la Djébonoua. În cele din urmă, diferenţa de cultură: e nevoie de timp şi bunăvoinţă pentru a înţelege cum trăiesc. Peste toate, am rămas plăcut surprins de ospitalitatea lor. Deşi trăiau în sărăcie, îmi ofereau mereu ceea ce aveau mai bun.

- Cunoscând diferenţa culturală, pe ce a trebuit să puneţi accentul în activitatea misionară pentru a-l vesti cât mai bine pe Cristos?

Lucrul cel mai important este mărturia de viaţă. Se spune că bătrânul baoulé înainte de a lua o decizie se gândeşte bine. Vrea să vadă dacă în timp eşti fidel la ceea ce proclami. Deşi au mai fost înaintea noastră în treacăt la Djébonoua misionari francezi, italieni, pr. Adrian Stoica şi cu mine am fost primii care am locuit cu ei, mergând cât mai des prin sate, vizitându-i în casele lor. Pe lângă exemplul de viaţă, am mărit numărul de activităţi pentru copii, tineri şi adulţi. Întrucât gândirea lor e narativă, în toate activităţile trebuia povestit ceva din Biblie sau dintr-o altă sursă pentru ca mesajul să poată fi înţeles. Când cineva greşeşte i se spune o povestioară, iar el trebuie să înţeleagă mesajul şi morala pentru a se îndrepta.

- Au fost momente în care v-aţi temut pentru viaţa Sfinţiei voastre?

La începutul experienţei misionare m-am temut. Rebelii erau peste tot, furau şi ameninţau. Ne-au luat camioneta misiunii şi nu am mai văzut-o vreodată. M-am cutremurat când două avioane de război au trecut foarte aproape de casa misiunii. Însă peste toate Domnul m-a întărit.

- Care sunt bucuriile şi realizările care v-au dat puterea şi curajul de a merge mai departe?

Bucuria mea cea mai mare a fost şi este să-l pot vesti pe Cristos, ajutând pe cât mai mulţi să devină creştini. Toate realizările din misiune îşi au originea în această sete şi bucurie de a vorbi despre Cristos. Oamenii au primit cu bucurie novenele şi devoţiunile introduse. S-au înscris în grupurile de rugăciune şi s-au încredinţat Domnului, renunţând la amuletele şi descântecele vracilor. A crescut numărul comunităţilor, grupurilor şi asociaţiilor, şi am reuşit să facem atât de multe lucruri frumoase pentru oamenii de aici cu ajutorul celor din ţară. Le mulţumesc!

- Cum aţi caracteriza lucrarea lui Dumnezeu la 10 ani de activitate misionară?

Dumnezeu m-a învăţat să fiu mai umil şi generos, să conştientizez ce înseamnă să fiu creştin şi să-i slujesc lui Cristos, să găsesc pacea şi bucuria adevărată numai în el. Eu i-am oferit Domnului zece ani din viaţa mea, iar el mi-a oferit o experienţă cât pentru toată viaţa.

- Ce aţi transmite credincioşilor din Dieceza de Iaşi?

Să nu uite că în ceruri se face sărbătoare pentru fiecare om convertit. Cu ajutorul lor am celebrat 400 de botezuri. Ce bucurie mai mare îi putem face Tatălui ceresc decât de a participa şi noi la convertirea oamenilor! Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi!