Léo Moulin are o remarcă interesantă: "Protestantismul a comprimat în om la joie de vivre: credinciosul este de unul singur înaintea lui Dumnezeu, trebuie să-şi asume cu totul responsabilitatea acţiunilor sale, inclusiv cea a «concupiscenţei» păcătoase a mâncării. Catolicul este mai liber, e mai puţin complexat, căci ştie că, în ajutorul lui, există o întreagă reţea de medieri culturale şi ecleziale. Există, mai presus de toate, spovada, cu iertarea sa eliberatoare. Tragedia protestantismului este că impune pe umerii omului o manta insuportabilă. Spunându-i: «A te mântui este doar problema ta; rezolv-o rapid cu Dumnezeu», omul se vede strivit sub o greutate teribilă sau este nevoit să simuleze, până şi în proprii ochi, o virtute pe care nu o poate practica".
Dar oare libertatea evocată a catolicului scuteşte de orice responsabilitate? Una este a te bucura de viaţă ştiind că nu eşti singur şi nici abandonat propriilor puteri şi alta a profita de căile de har fără nici o implicare pe calea mântuirii. Isus a subliniat bine la Cină: "Eu rânduiesc pentru voi o împărăţie, aşa cum Tatăl a rânduit pentru mine; ca să mâncaţi şi să beţi cu mine în împărăţia mea" (Lc 22,29-30). Iar înviat din morţi invită: "Veniţi şi mâncaţi!" (In 21,12). Numai în comuniune cu el...
Pr. Cristian Chinez
