* Edith Pintea (Arad). "Mergând spre apusul vieţii mele, într-un moment dificil spiritual, mi-am găsit consolarea citind zilnic Biblia, de la început până la sfârşit. Am avut nevoie de doi ani ca să termin această lectură, dar am primit o pace sufletească şi o privire de ansamblu asupra Sfintei Scripturi... Cu toată bucuria ce mi-a dat-o citirea Bibliei, ea ascunde totuşi multe taine, mai ales pentru cititorul laic.
1) Geneza: Dacă omul nu ar fi căzut în păcat, s-ar fi întrupat oare Domnul Isus? Eu aş argumenta cu "da", căci tot Geneza scrie că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. În acel moment, Dumnezeu nu ar fi avut în faţă imaginea Fiului său întrupat? Întruparea face parte din planul veşnic al lui Dumnezeu, sau a apărut pe parcurs ca o manifestare a nemărginitei milostiviri faţă de omul căzut?...
2) Dacă omul căzut în păcat nu s-ar fi ascuns în grădină din faţa lui Dumnezeu, ar fi avut posibilitatea să ceară iertare, care i-ar fi atenuat pedeapsa?
3) De ce diavolii nu pot fi iertaţi? Nu vor să ceară iertare, din orgoliu sau, fiind fiinţe superioare, gradul lor de discernământ este mai mare, deci şi răspunderea lor este mai mare?"
Încercăm să răspundem la întrebările dv. în ordine:
1. Sfântul Toma de Aquino spunea că "lucrurile care depind numai de voinţa lui Dumnezeu şi asupra cărora creatura nu are nici un drept nu pot fi cunoscute decât numai din Scriptură". Or, Biblia spune că omul a fost creat "după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu" (Gen 1,26 ş.u.), că "la început a fost Cuvântul... şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi" (In 1,1.14). Şi că el, Fiul, este "strălucirea gloriei şi chipul fiinţei" lui Dumnezeu. Deci deducţia şi speranţa dv. par a fi corecte.
2) Cu siguranţă. Este tema care străbate toată Sfânta Scriptură: recunoaşterea şi mărturisirea păcatului atrage după sine iertarea lui Dumnezeu. A se vedea exemplul lui David (2Sam 11-12).
3) Ambele soluţii sunt adevărate şi se completează: pentru că sunt fiinţe superioare, angajarea lor în păcat este totală.
