* Anton Ivanov (e-mail). "Am avut o discuţie cu un profesor ortodox care susţinea că Biserica Ortodoxă este Biserica originară şi că din ea se trag toate celelalte religii. La fel, îmi spunea că Biserica Catolică s-a despărţit de Biserica Ortodoxă şi nu invers şi că Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică creştină, care învaţă adevărul adevărat despre credinţa creştină şi consideră celelalte confesiuni ca fiind "dogme". Aş dori să-mi explicaţi mai pe larg cum s-a ajuns la schisma din 1054 şi dacă Biserica Ortodoxă recunoaşte că ea e cea care s-a rupt de comuniunea Bisericii, fiind acum o Biserică separată şi deci incompletă. Şi aş dori să ştiu dacă înainte de 1054 papa era recunoscut de toţi creştinii ca fiind păstorul lor suprem şi de ce Biserica Romei avea întâietate, fapt pentru care papa era numit "primus inter pares". Vă mulţumesc!"

Cele notate de dv. au mai fost tratate în revista "Lumina creştinului". De aceea vă rugăm să citiţi cu atenţie articolele respective din arhiva revistei (de exemplu august 2000, ianuarie 2003, ianuarie 2008, noiembrie 2010, aprilie 2011) şi să i le daţi şi profesorului care v-a tulburat. În esenţă, acolo este notat că la nivelul celor două Biserici există o Comisie Mixtă Internaţională de Dialog Teologic, înfiinţată în 1979 de papa Ioan Paul al II-lea şi patriarhul Dimitrios I de Constantinopol. Aceasta s-a întâlnit de mai multe ori: Pátmos (Grecia): 1980; München (Germania): iulie 1982; Govia, în insula Creta (Grecia): 1984; Bari (Italia): 1986; Uusi (Finlanda): 1988; Freising (Germania): 1990; Balamand: iunie 1993; Baltimore: 9-19 iulie 2000; Roma: 13-16 decembrie 2005; Ravenna: 8-14 octombrie 2007; Cipru: 17-23 octombrie 2009; Viena: 20-27 septembrie 2010. Comisia a studiat până acum mai multe teme. Printre altele, a constatat că în despărţirea celor două Biserici au existat greşeli şi de o parte şi de alta. Biserica Catolică şi le-a asumat şi public (a fost publicată în anul 2000 "Memorie şi reconciliere: Biserica şi greşelile din trecut"). Aceeaşi comisie (la Ravenna) a constatat că la nivel universal există conciliaritate, sinodalitate şi autoritate; înseamnă că există şi un primat: potrivit practicii Bisericii antice, primul episcop este episcopul Romei şi nu există îndoială asupra acestui fapt. Documentul a fost publicat în anul 2008 la "Presa Buna": "Consecinţele ecleziologice şi canonice ale naturii sacramentale a Bisericii" (Comisia Mixtă Internaţională pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică Romană şi Biserica Ortodoxă). Apoi s-a analizat rolul episcopului Romei în Biserica Universală în primul mileniu. Urmează să se trateze şi despre rolul său în cel de-al doilea mileniu etc.

* Maria Iacob (e-mail). "Sunt un părinte de familie, o mamă, şi doresc să încep prin a vă mulţumi că din mâinile colectivului redacţional "Presa Bună" apare "merinda sufletului" (aici includ pe lângă revista "Lumina creştinului" toate celelalte broşuri şi cărţi apărute sub editura dv.). În numărul din februarie, am citit la rubrica "Poşta redacţiei" acel mesaj al pr. Anton Bişoc care slujeşte la Voievodeasa de a retipări broşura "Anastasia, prinţesa de Georgia - Istoria unei convertiri", adăugând pr. Bişoc că "este ceva foarte mişcător şi educativ". Aşa este, cărticica am citit-o şi eu şi v-o pot trimite. Acum aş vrea, cu permisiunea dv., să spun câteva cuvinte despre neobositul pr. Anton Bişoc şi despre apostolatul său. Îmi aduc aminte, acum 19 ani, cred, erau misiuni populare în Postul Mare şi Dumnezeu a orânduit să-l cunosc pe dumnealui, care a binevoit să-mi ia adresa şi ulterior să-mi trimită nişte cărţi. Era după câţiva ani de la revoluţie şi nu erau atâtea cărţi ca în timpurile actuale. Mi-a trimis pentru început "Forja", "Imitaţiunea lui Cristos", "Noul Testament" şi lista poate continua. Am ţinut corespondenţă câţiva ani, l-am mai întâlnit şi la Roman, unde mai venea în Postul Mare pentru a ajuta la spovezi. Dar ceea ce a reuşit dumnealui să facă pentru mine a fost să "declanşeze" acea "sete" de Dumnezeu. Prin lecturarea cărţilor bune care construiesc omul, omul vertical, după cum se exprimă M. Quoist în cartea sa "A reuşi". Doresc să-i mulţumesc prin intermediul dv., şi-mi vin în minte cuvintele poetului francez Fr. Lamartine care a scris undeva aceste cuvinte, poate cele mai frumoase care s-au scris vreodată la adresa preotului catolic: "În orice parohie trăieşte un om care nu are familie, dar aparţine familiei întregii lumi; un om care este chemat să fie martor sau sfetnic în toate împrejurările vieţii; e prezent de la naştere până la moarte; ia în primire omul din sânul mamei sale şi-l lasă pe pragul veşniciei; îl binecuvântează, îi consacră leagănul, patul nupţial, patul de moarte, sicriul; un om pe care copiii se obişnuiesc să-l iubească, să-l venereze, să-l respecte, pe care şi cei care nu-l cunosc îl numesc părinte; la picioarele căruia creştinii îşi depun confidenţele lor cele mai intime şi varsă lacrimile cele mai secrete; un om care are misiunea să mângâie, să îndulcească toate suferinţele, pe cele ale trupului şi pe cele ale sufletului; veriga necesară între bogăţie şi sărăcie; la poarta căruia bat săracii cât şi bogaţii, aceştia din urmă pentru a-i încredinţa în taină pomana, cei dintâi pentru a o primi fără a fi nevoiţi să roşească; un om care, fără să aparţină la vreo categorie socială aparţine în mod egal tuturor claselor societăţii, claselor inferioare, datorită sărăciei sale".

Vă mulţumim pentru gândurile bune pe care ni le-aţi trimis. Fără îndoială, acest mesaj ajunge şi la pr. Anton Bişoc. Broşura "Anastasia, prinţesa de Georgia - Istoria unei convertiri" ne-au trimis-o între timp alţi credincioşi. Aceasta a fost corectată şi tipărită.

* A. (e-mail). "Vreau să vă fac cunoscut ceea ce am putut auzi într-o biserică catolică (...) Aşa decurg toate Liturghiile din campanii electorale, doar politică şi nimic mai mult. Cred că voi căuta o religie în care mersul în lăcaşul Domnului să-mi aducă linişte (...).

Am citit cu atenţie mesajul dv. şi încercăm să vă răspundem. Când un credincios crede că într-o parohie sunt nereguli, se consideră nemulţumit sau nedreptăţit, conform normelor, are posibilitatea să-l sesizeze pe decan sau pe episcop, care vor cerceta cele semnalate şi vor lua măsurile care se impun. Sesizarea însă trebuie să fie făcută de cineva care se prezintă cu nume şi prenume şi care descrie locul şi cele întâmplate, eventual martorii cu care cei care vin să cerceteze să ia legătura. Din păcate, dv. nici nu v-aţi prezentat şi nici n-aţi spus despre care parohie şi preot este vorba. În al doilea rând, când porniţi de la un caz particular şi generalizaţi că "aşa a ajuns catolicismul", că ne "întoarcem pe timpul inchiziţiei", că nu credeţi că "religia catolică ar avea ceva comun cu creştinismul" ne determinaţi să vă întrebăm care-i diferenţa între cel pe care-l acuzaţi şi ceea ce faceţi dv. Credincioşii şi preoţii care-şi trăiesc credinţa, şi care se străduiesc zi de zi să facă voinţa lui Dumnezeu pentru dv. nu mai contează? Dar preoţii şi călugării care se îngrijesc de bolnavii din spitale, de cei din azile, care îi educă pe cei tineri? Dar preoţii care îi ajută pe oameni să se împace cu Dumnezeu şi să găsească drumul bun în viaţă? Ne rugăm ca Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă dea mult har şi lumină!