A spus-o Fiul ei atunci când a corectat-o pe femeia din mulţime, care, entuziasmată de cuvântarea lui, a exclamat: "Fericit sânul care te-a purtat şi pieptul la care ai supt!" Dar el a precizat că este fundamentală raportarea la cuvânt: "Mai degrabă fericiţi sunt aceia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc!" (cf. Lc 11,27-28).

A recunoscut-o Elisabeta, verişoara ei, umplută de Duhul Sfânt şi atenţionată de copilul pe care îl purta în sân: "Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!" (Lc 1,42.45).

Ea, Fecioara din Nazaret, logodită, dar care nu a cunoscut bărbat, s-a deschis complet cuvântului, deşi era tulburată şi se întreba ce ar putea să însemne salutul îngerului: "Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!"; "Vei zămisli şi vei naşte un fiu şi-l vei numi Isus. Va fi numit Fiul Celui

Preaînalt şi Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său"; "Duhul Sfânt va veni asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri"; "Sfântul care se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu" (cf. Lc 1,28-35). Deşi "l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei" (Lc 2,7). Deşi bătrânul Simeon o avertizase: "Iată, acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora în Israel şi ca semn de contradicţie - ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi, iar o sabie va străpunge sufletul tău!" (Lc 2,34-35). Deşi a ştiut porunca pe care îngerul i-a dat-o lui Iosif: "Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi... pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă!" (Mt 2,13). Deşi "ei n-au înţeles cuvântul pe care li-l spusese" Isus la 12 ani despre "casa Tatălui". Deşi "lângă crucea lui Isus stăteau mama lui Isus şi... (In 19,25).

Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei (Lc 2,19.51).

A crezut pentru că "la Dumnezeu nimic nu este imposibil!" S-a oferit celui care a chemat-o: "Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău!" (Lc 1,37-38).

Şi este mama tuturor acelora care cred.

A stabilit Fiul ei. Pe cruce. "Aşadar, văzând Isus că stăteau acolo mama lui şi discipolul pe care îl iubea, i-a spus mamei: "Femeie, iată-l pe fiul tău!". Apoi, i-a spus discipolului: "Iat-o pe mama ta!". Şi, din ceasul acela, discipolul a luat-o acasă la el" (In 19,26-27).

O mamă grijulie şi atentă: "În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Maria a rămas cu ea cam trei luni" (Lc 1,39-40.56); "Lipsind vinul, mama lui Isus i-a zis: "Nu [mai] au vin!"" (In 2,3). O mamă care se află mereu în mijlocul "discipolilor" şi se roagă împreună cu ei: "Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii lui" (Fap 1,14) şi le indică drumul de parcurs: "Mama lui Isus le-a spus slujitorilor: "Faceţi tot ce vă va spune!"".

Misterul lui Isus nu se poate separa de mama din care a voit să se nască.