Un gând devenit realitate
Totul a pornit de la o propunere. Ne-am întrebat: "De ce nu, o întâlnire diecezană a familiei şi în Dieceza de Iaşi?!" Era o propunere bună, cam curajoasă, şi pe undeva şi realizabilă. Am transferat proiectul de la simpla discuţie pe o hârtie şi l-am propus episcopului Petru Gherghel. Se întâmpla acum un an.
Între timp am trecut la sensibilizarea familiilor prin diferitele intervenţii făcute în mijloacele de comunicare. Cincizeci de familii, câte cinci din fiecare decanat trebuiau să participe la simpozionul organizat la Institutul Teologic din Iaşi, iar restul familiilor din dieceză să participe, vineri, 30 august, în catedrala din Iaşi, la sfânta Liturghie a Primei Întâlniri Diecezane a Familiilor.
Programul s-a desfăşurat întocmai, iar ziua deschiderii a fost cu adevărat una emoţionantă, deoarece, familii din diverse părţi ale diecezei, de condiţii diferite, cu mai mulţi sau mai puţini copii, au început să urce cu emoţie treptele Seminarului din Iaşi. Au fost cazate acolo unde în timpul anului academic locuiesc seminariştii, s-au rugat în aceeaşi capelă în care se roagă ei, au asistat în aula magna la conferinţele propuse cu aceeaşi atenţie şi dăruire ca şi seminariştii şi, mai ales, au respirat acelaşi aer de har, de tăcere, de mister, de care se bucură şi seminariştii pe parcursul anilor de studiu. Era o revanşă!
Iar atmosfera acelor zile... una cu adevărat de familie. Personal nu am întâlnit pe nimeni care să reproşeze ceva. Şi au fost copiii, care au făcut gălăgie, care s-au jucat, care au strigat, dar care s-au şi rugat şi au stat alături de părinţi la momentele de vârf din capelă. Au fost conferinţe care pe alocuri au depăşit timpul alocat, a fost un program foarte încărcat, dar mai presus de toate a fost ceva ce ne-a unit pe toţi: a fost iubirea care înseamnă respect reciproc, care te ajută să treci peste tot ceea ce nu funcţionează, conştienţi că tot ce e omenesc e limitat, că nu e perfect, iar participanţii la simpozionul de la seminar au înţeles bine acest lucru.
Şi încă o bucurie, una care i-a marcat pe mulţi, iar pe unii i-a lăsat şi cu lacrimi pe obraz, faptul că episcopii noştri au fost alături în toate acele zile, iar în ultima seară au putut lua cina împreună cu ei. S-au fotografiat, au primit rozarii şi iconiţe, i-au putut asculta, vedea, glumi, dar s-au şi rugat alături de ei.
La capătul unei astfel de întâlniri, fără îndoială trebuie mulţumit "inventatorului" familiei, Creatorului, care a dorit-o încă de la început, lui Cristos, care a ridicat căsătoria la rang de sacrament, şi Duhului Sfânt care o însoţeşte mereu cu harul său. O mulţumire specială episcopilor, care au crezut încă de la început în proiect şi l-au susţinut, rectorului seminarului, doamnei Eugenia Dămătăr, masterand la Institutul Pontifical "Fericitul Ioan Paul al II-lea", pentru studii despre căsătorie şi familie din Roma, familiei Andrici, care a susţinut din punct de vedere muzical evenimentul, comunităţii române catolice din Italia şi firmei "Au Coeur des Vins", din Franţa, care au susţinut prin binefacerile lor materialele didactice, ca şi tot ceea ce a ţinut de partea logistică a simpozionului. Familie, curaj, fii ceea ce eşti chemată să fii, comunitate de iubire!
