Potrivit dicţionarului, solidar este cel legat prin responsabilitate şi interes comun, susţinător al unei cauze. Nu e vorba atât de "unire-n cuget şi simţiri", cât mai ales de implicare. A pune umărul este mai mult decât a fi de acord. În evanghelii se spune de multe ori că mulţimile îl încuviinţau pe Isus, dar de aici şi până la ceea ce urmează este o diferenţă totală. Iată de ce, în raportarea la Mântuitorul, lucrurile au avut o evoluţie din momentul în care s-a constituit o comunitate de credinţă, importantă fiind viziunea comună, concordanţa. De aici şi ideea de comuniune a sfinţilor introdusă în Crezul apostolic după referirea la Biserică.
A împărtăşi aceleaşi valori, a înainta umăr lângă umăr pe calea deschisă de Cristos, ce duce la comuniunea fericiţilor din cer, înseamnă mai mult decât căutarea salvării personale în sensul că "scapă cine poate" de nenorocirea veşnică. Or, în această perspectivă, ne interesează şi ce se întâmplă cu fraţii noştri, ne doare când unii abandonează, ne fortifică exemplul înaintaşilor şi nu putem sta cu mâinile încrucişate când cineva are nevoie de o intervenţie.
Nu ştiu dacă luna noiembrie ar putea fi considerată a solidarităţii celor orientaţi spre împărăţia veşnică, dar parcă ne vine să strângem cumva rândurile. Chiar şi cu cei ce au mers înaintea noastră cu stindardul credinţei.
