Pr. Isidor Mîrţ a primit din partea PS Petru Gherghel în ziua de 17 august, când a avut loc consacrarea altarului şi sfinţirea bisericii din Bogata, unde a fost paroh timp de trei ani, crucea şi mandatul misionar pentru a merge în misiunea din Maikona (Kenya). Înainte de a pleca, l-am rugat să răspundă la câteva întrebări.

- Părinte Isidor, porniţi în cea de-a treia experienţă misionară. Cu ce sentimente vă întoarceţi?

Mă întorc cu mare bucurie, pentru că, în cele 54 de sate ale misiunii, sunt încă mulţi care nu au primit Botezul, dar care se apropie de Cristos. Mă bucur că Dumnezeu mi-a dat darul acesta şi simt că este voinţa lui să mă reîntorc.

- Ce v-a marcat cel mai mult în cele două experienţe misionare de până acum?

Cel mai mult m-a impresionat bucuria oamenilor de a primi evanghelia şi dorinţa de a-i face loc lui Cristos. Se bucură când le vorbeşti de Dumnezeu şi îi încurajezi să se roage. Un bătrânel (71 de ani) a învăţat să facă semnul crucii, aşa cum putea el. Când ne întâlneam, mă oprea: "Părinte, ia vedeţi, fac bine semnul crucii?", şi se bucura. Este simplitatea şi deschiderea generoasă a sufletului lor. E minunat să îl ajuţi pe Isus să semene sămânţa credinţei în suflete.

- Au existat şi momente mai puţin plăcute?

Cu siguranţă. Îmi amintesc de un tânăr de 21 de ani, primul născut al familiei, care trebuia să aibă grijă de părinţi, fraţi şi surori. Muşcat fiind de şarpe, ne-au chemat prin radio să mergem şi să-l aducem la dispensarul misiunii, dar era la 74 km. Nu aveam motorină şi nu se găsea nici în sat. N-am reuşit să ajungem, tânărul a murit şi a fost o durere mare. Dacă am fi avut posibilitatea să cumpărăm mai multă motorină, poate altfel ar fi stat lucrurile. Au fost momente în care a fost greu cu banii, dar au existat şi multe momente fericite.

- Privind la situaţia lor, la mentalitatea şi la modul lor de viaţă, pe ce trebuie să pună accentul un misionar pentru a-l vesti pe Cristos?

Acolo oamenii au altă cultură. Pentru a-l duce pe Cristos, trebuie să iei ceea ce e frumos în cultura lor şi să le dai semnificaţie religioasă. De exemplu, în fiecare an au o sărbătoare în care aduc jertfă câte un miel de parte bărbătească, de un an. Se numeşte Sorio şi este o sărbătoare de mulţumire pentru ajutor, pentru sănătate, pentru iertare. Ca să înţeleagă ce este sfânta Liturghie, li s-a spus că sfânta Liturghie este Sorio a Cristo - jertfa lui Cristos, adică jertfa a fost făcută de Isus pentru iertare şi mulţumire. În cultura lor toate au o simbolistică. La naşterea unui copil, femeile cântă de bucurie că s-a născut o viaţă. Ţin mult la încrederea şi respectul faţă de celălalt. Odată le vorbeam la Liturghie oamenilor despre iertarea duşmanilor, că trebuie să-i iubeşti, şi ei mi-au spus: "Părinte, noi nu avem duşmani". Trăind în trib ca fraţi şi surori, se simt mult mai legaţi între ei, iar această solidaritate îi ajută să treacă peste greutăţi. De exemplu, refuzul de a ajuta pe cineva cu mâncare poate fi pedepsit de sfatul bătrânilor cu reţinerea bunurilor şi excluderea din trib, cea mai mare pedeapsă. Nu mai poţi să participi la sărbători, eşti ca şi mort pentru trib.

- Ce le transmiteţi celor de acasă?

Să se roage pentru noi şi pentru cei pe care îi ajutăm să-l cunoască pe Dumnezeu; să ne susţină în măsura posibilităţilor lor, pentru a avea mijloacele necesare. Avem nevoie de medicamente, hrană şi motorină pentru a-i ajuta pe cei săraci. Noi îi asigurăm de rugăciunile noastre. Îl rugăm pe Dumnezeu să-i răsplătească pe toţi binefăcătorii, pe cei care se roagă, pe cei care îşi oferă suferinţa lor. Fiecare creştin are misiunea de a împărţi darul primit. Împreună suntem misionari!