La două sute de kilometri spre nord-vest de capitala irlandeză Dublin, pelerinul va întâlni cel mai mare sanctuar din această ţară: "Fecioara Maria, Regina Irlandei", de la Knock.
Era în după-amiaza zilei de 21 august 1879. O doamnă, în vârstă de 45 de ani, care îngrijea biserica, pe la ora 19.00 a plecat până la o vecină. Trecând prin curtea bisericii, a văzut nişte statui pe un perete, dar a crezut că le-a cumpărat parohul de la Dublin. După o jumătate de oră s-a întors însoţită de Mary Byrne (29 de ani), ca să închidă uşa mare a bisericii. Abia acum, uitându-se amândouă mai clar, şi-au dat seama că e o apariţie. Au chemat imediat vecini, rude, chiar şi copii, ca să vadă minunea. Un număr de 15 persoane, cu vârste între 5 şi 75 de ani, au văzut, pe peretele sudic al bisericii, apărând Maica Domnului însoţită de sfântul Iosif şi de sfântul Ioan evanghelistul.
Fecioara Maria a fost descrisă de vizionari ca fiind foarte frumoasă, stând în picioare, cam la un metru mai sus de pământ. Purta o mantie albă lungă, prinsă în jurul gâtului, şi o coroană, strălucitoare şi aurie. Chipul Mariei părea într-o rugăciune profundă, cu ochii îndreptaţi spre cer, iar mâinile erau împreunate la nivelul umerilor. Una dintre vizionare, Bridget Trench, a alergat să îmbrăţişeze picioarele Mariei, dar şi-a dat seama că era doar o imagine pe acel zid, deşi era atât de clar vizibilă şi atât de strălucitoare.
Sfântul Iosif, îmbrăcat ca îngerii cu tunică albă, era în partea dreaptă a Mariei, cu capul înclinat spre ea, în semn de respect. Sfântul Ioan era în partea stângă a Fecioarei, având o mitră pe cap. Dădea impresia că predică, având în mâna stângă o carte.
Puţin mai în spate, spre stânga se vedea un altar, iar deasupra altarului, o cruce mare şi un miel (imagine simbolică a lui Isus). Împrejurul altarului erau câţiva îngeri în adoraţie.
Vizionarii au rămas în faţa imaginii două ore, rugându-se sfântul Rozariu, chiar dacă ploua. Când a început apariţia era încă lumină, însă chipurile celor trei sfinţi se vedeau foarte clar, având hainele albe, strălucitoare.
La 8 octombrie 1879, arhiepiscopul de Tuam a constituit o comisie pentru analizarea celor întâmplate. Din comisie făceau parte arhiepiscopul, câţiva canonici şi parohi din împrejurimi. Concluzia a fost: "Toţi vizionarii, prin cele afirmate, sunt vrednici de crezare". Jurnaliştii, sosiţi chiar şi de la Londra, în anul 1880, la Knock, uimiţi de mărturiile vizionarilor, au notat: "Persoanele care dau mărturie sunt numeroase, respectabile şi respectate de către vecinii lor..."
În anul 1936, arhiepiscopul de Tuam, Gilmartin, a stabilit o altă comisie de investigaţie şi a primit mărturia a doi supravieţuitori: Mary O'Connell şi Patrick Byrne. Mary O'Connell a spus: "Tot ceea ce am declarat am făcut-o cu sinceritate, ştiind că peste puţin timp mă voi prezenta în faţa lui Dumnezeu". A murit la câteva luni după aceea.
Se pot vedea aici cinci biserici: Biserica Apariţiilor, biserica parohială, bazilica mare, capela sfântului sacrament şi capela pentru spovezi.
Noul sanctuar a fost terminat în anul 1976 de Mons. James Horan. Fiind un om de mare curaj şi viziune, el a iniţiat construirea noii bazilici şi a întregului complex pentru pelerini. A avut şi iniţiativa construirii unui aeroport în apropierea localităţii Knock. Papa Ioan Paul al II-lea, venind aici în pelerinaj în anul 1979, cu ocazia centenarului apariţiilor, a declarat sanctuarul ca basilica minor şi a oferit un trandafir de aur. Pelerină la Knock a fost şi fericita Tereza de Calcutta, în iunie 1993.
Sanctuarul din Knock, fiind loc de pelerinaj internaţional, este vizitat anual de peste un milion şi jumătate de pelerini.
