Am citit şi am ascultat multe mărturii ale celor care au fost în misiune. Toţi plecau în misiune cu ideea de a ajuta pe alţii. Mie îmi place să privesc altfel lucrurile, şi anume, vin în misiune ca să mă las ajutat, pentru ca apoi să-i ajut pe ceilalţi. Spun asta pentru că mai întâi trebuie să înţelegi cultura, gândirea, tradiţiile şi obiceiurile oamenilor din ţara de misiune în care mergi.
Condus fiind de această idee, după un zbor de aproximativ 10 ore cu o escală de 8 ore în Turcia, am aterizat în Nayrobi. La aeroport am fost aşteptaţi de părintele Eugen Blaj şi am pornit spre Maikona. E o distanţă de aproximativ 750 km pe care am parcurs-o în 15 ore din cauza drumului anevoios.
Misiunea din Maikona a fost înfiinţată în anul 1966 şi cuprinde atât comunităţi stabile, cât şi triburi nomade. Fiecare trib este condus de un sfat al înţelepţilor. Principalele triburi din zonă sunt Gabra şi Borana. Limba oficială este suahile, dar se vorbeşte şi borana. Misiunea din Maikona are 25 de filiale dintre care trei sunt mai importante: Maikona, Torichea şi Badahuri. Se încearcă pe cât posibil ca, o dată pe săptămână, să se celebreze câte o sfântă Liturghie în fiecare filială. Te surprinde să vezi entuziasmul şi bucuria cu care ei participă la sfânta Liturghie, dansând şi cântând. Liturghia se celebrează în limba suahile, dar există un catehet care traduce din suahile în borana pentru ceilalţi oameni.
Obiceiurile şi tradiţiile lor sunt foarte diferite. M-a mirat să aflu că atunci când se naşte o fetiţă se bea doar o cană cu ceai, în schimb dacă se naşte un băiat se taie o capră. Când se aşază la masă, prima dată mănâncă soţul, apoi restul familiei. Sunt foarte puţini cei care se căsătoresc religios, mulţi se căsătoresc doar tradiţional. Un bărbat căruia i-a murit soţia se căsătoreşte imediat, însă femeia nu are acest drept.
Activitatea noastră de aici e foarte diversă, însă, ţinând cont că se construiesc multe clădiri (cămine, grădiniţe, şcoli), în cea mai mare parte a timpului dăm o mână de ajutor la ridicarea acestor construcţii. Aceste proiecte sunt menite să faciliteze accesul populaţiei la servicii medicale şi educaţionale. Până în prezent misiunea a deschis aproximativ 30 de grădiniţe şi 30 de şcoli primare. Fiecare grădiniţă are câte un educator. Filialele mai mici au în general doar o grădiniţă pe care copiii o frecventează timp de trei ani. La grădiniţă învaţă să scrie şi să citească în trei limbi: engleză, suahile şi borana. După terminarea grădiniţei merg într-o filială apropiată pentru a continua şcoala primară. Distanţa dintre filiale este destul de mare, în jur de 10-20 de km. Misiunea oferă şi servicii medicale prin dispensarul din Maikona, dar se încearcă, printr-o clinică mobilă, ca şi alţi oameni din diferite filiale să beneficieze de servicii medicale. Prin acestea, misiunea de aici deschide copiilor un drum spre un viitor mai bun.
Principala dificultate cu care se confruntă un misionar aici este temperatura foarte ridicată, 35-45 de grade Celsius zilnic. Ţinutul misiunii este o zonă de deşert (deşertul Chalbi) şi de semideşert, plin de roci vulcanice. O altă dificultate constă în diferenţa de cultură dintre cea africană şi cea europeană. Sunt nelipsite animalele sălbatice ca hiena, leul, şerpii veninoşi, scorpionii, păianjenii şi ţânţarii, care sunt purtători de malarie.
Am rămas uimit de activitatea preoţilor şi a misionarilor de aici. Mă întreb cum de reuşesc să facă faţă. Dar imediat găsesc răspunsul: îl văd şi îl au pe Dumnezeu în centrul fiecărei activităţi, deoarece fiecare activitate îl are în vedere pe om, care este creaţia lui.
