Oportunismul şi cinismul, iată două caracteristici ale omului modern pe care le identifică Mario Pezzella în cartea sa Narcisism şi societate a spectacolului. El se exprimă cam în aceşti termeni: "Narcisistul se simte străin de orice legătură socială... El nu aparţine unei "patrii", căci fantasmagoria dizolvă percepţia legăturilor fiziologice de sânge sau de pământ; nu aparţine nici unei familii. Confruntat cu şubrezenia oricărei legături sociale şi cu infinitatea posibilelor oferte comerciale, narcisistul reacţionează cu oportunism şi cinism... Simţul apartenenţei este substituit de adeziunea imediată la fluxul învolburat al posibilităţilor... Apartenenţa dizolvată din realitate este reconstituită la nivelul imaginarului, pentru a face suportabilă instabilitatea şi absenţa unui sens al vieţii... Calea care l-ar putea conduce pe narcisist afară din cercul fantasmagoriei este dureroasă: căci, în realitate, nu-i adevărat că ar fi lipsit de apartenenţe care să-l condiţioneze... Acestea nu-l constrâng în sensul de comenzi sociale explicite, ci ca instanţe imaginare arhaice cărora este silit să se supună".
Sunt uşor de recunoscut în acest diagnostic evadările şi prăbuşirile acelora care ajung mai rău decât mai înainte. Căci astfel de oameni au fost întotdeauna nişte victime ale răului, tocmai prin fuga lor de bine. Acel bine împământenit de generaţiile precedente; prin selectivitate. Ba chiar binele instaurat de Dumnezeu prin lucrarea sa de mântuire.
