Inimă străpunsă
Ostaşul cu lancea în coastă împunse,
Spre inima lui, rece metalul grăbi,
Cu forţă ca-n luptă carnea străpunse,
În jertfă curată sânge şi apă ţâşni!
Străpunsă inimă atunci spre mântuire,
Străpunsă azi mereu, dar oferind iubire!
Mereu când suflete din cremene de apă,
În lumi făr'adevăr roiesc trăire,
Şi-n grele-ntunecimi mizer se-adapă,
Fără lumini polare, fără regăsire,
Străpunsă inimă atunci spre mântuire,
Străpunsă azi mereu, dar oferind iubire!
Puţin mai jos de îngeri, pe cel Adam creat,
Dară din timp divin o inimă-l veghează,
O inimă străpunsă, izvor purificat,
Poartă celestă vie, cale ce creează,
Comori de-nţelepciune şi vrednică ştiinţă,
Al munţilor cei veşnici, tăcut, în vifor dor,
Virtuţi desăvârşite, Cuvânt întru fiinţă,
Credinţă în iubire, un abisal fior!
Străpunsă inimă atunci spre mântuire,
Străpunsă azi mereu, dar oferind iubire!
Întreit mister
Pelerinaj în propria-mi credinţă,
Pornit din ancestrale spaime,
Stârnind eretic clocot în fiinţă,
Spre inefabile, divine taine.
Gândesc a Trinităţii dezlegare,
Într-Unul, nenăscut, născut, purces,
Obscur, rebel demers spre luminare,
Vulcani ţâşnind haotic, drumuri în eres.
Dar Domnul nu mă lasă-n disperare,
Gând luminos oprind a mea cădere:
- Credinţa-i dar sublim, înfiorare
În frumuseţi celeste şi mistere!
