În luna iunie s-a încheiat experienţa misionară pentru şase seminarişti de la Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iaşi, care au oferit puţin din viaţa lor oamenilor de pe alte continente. Pe de o parte i-au ajutat să-l cunoască pe Dumnezeu şi valorile creştine, iar pe de altă parte au contribuit la susţinerea vieţii şi la educaţia celor care trăiesc în aceste zone îndepărtate. Privindu-i şi ascultându-i la întoarcere, nu poţi să nu remarci culoarea pielii puţin schimbată, oboseala şi amintirile pe care le evocă, dar mai ales zâmbetul care însoţeşte orice povestire a lor. Orice loc - Coasta de Fildeş, Kenya, Ecuador - îşi are farmecul şi particularităţile sale, de care fiecare dintre ei s-a ataşat.

Auzind câte lucruri au trebuit să înfrunte: malaria, operaţii în străinătate, înţepături de scorpion, ape învolburate, distanţe lungi şi drumuri incomparabile cu cele din România, suntem tentaţi să credem că din rucsacul unui misionar şi al unui tânăr seminarist misionar nu pot să lipsească o anumită doză de curaj, spirit de aventură, cu siguranţă mult entuziasm şi o mică doză de compasiune care inundă inima şi pune în mişcare picioarele. Totul frumos şi adevărat, probabil, dar citit în aceste coordonate putem crede că "a fi misionar" este o chestiune rezervată numai unui număr restrâns, unei elite mici şi talentate. Se reduce la un opţional al vieţii la care ne putem înscrie şi participa puţini, la o experienţă entuziasmantă, dar solitară şi privată de acea drojdie care este necesară pentru a putea vorbi de misiune.

Misiunea este o dimensiune care nu ne poate fi indiferentă. Paul al VI-lea scria în Evangeli nuntiandi că misiunea "nu este pentru Biserică un lucru facultativ: este datoria care îi revine din mandatul lui Isus, astfel încât oamenii să creadă şi să fie salvaţi. Da, acest mesaj este necesar. Este unic. Este de neînlocuit!"

Credinţa nu poate şi nu trebuie să lipsească din rucsacul unui misionar, chiar dacă aceasta înseamnă să lase acasă un pic de curaj sau entuziasm. Credinţa le face pe toate adecvate anunţului misionar.

Credinţa nu poate fi nici mută, nici lipsită de fapte. Dacă nu vesteşte şi nu ajută, nu este credinţă! Avem datoria să dăm mărturie despre credinţa noastră în România, Kenya, Ecuador şi Coasta de Fildeş, prin fapte şi cuvinte!

Am adresat câteva întrebări celor care s-au întors acasă.

Ce părere ai despre experienţa misionară la încheierea anului pastoral?

Alexandru P.: "Cea mai frumoasă experienţă din viaţă. Modul de a fi al oamenilor m-a atras, vreau să revin ca preot". Mădălin B.: "Este grea, dar merită încercată". Cezar C.-D.: "A fost o experienţă rodnică". Emilian J.: "O experienţă deosebită, bazată pe credinţă, muncă, sacrificii şi răsplată". Iosif Claudiu D.: "A fost un timp extraordinar în care am predicat cuvântul, am fost aproape de oameni şi i-am ajutat". Anton G.: "A fost un timp în care am reuşit să mă cunosc mai bine şi să observ că realitatea întâlnită nu se compară cu teoria învăţată".

Ce te-a marcat cel mai mult?

Alexandru P.: "Am rămas impresionat de modul de a participa la sfânta Liturghie, de cântece şi dansuri". Mădălin B.: "Suferinţa". Cezar C.-D.: "Simplitatea oamenilor". Emilian J.: "Simplitatea şi unitatea celor sărmani". Iosif-Claudiu D.: "Credinţa fermă a creştinilor". Anton G.: "Bucuria şi entuziasmul de la sfânta Liturghie. Credinţa întâlnită, care a întărit-o pe a mea, curajul, seninătatea şi speranţa".