Eterna problemă dintre bine şi rău, cu balansările sale inevitabile, poate fi rezolvată în mare măsură în inima omului. În acest sens avem o mărturie a lui A. Soljeniţîn, în cartea Arhipelagul Gulag: "Din anii de detenţie m-am ales cu experienţa despre cum devine omul rău şi cum devine bun. Îmbătat de succese tinereşti, mă simţeam infailibil şi deci eram crud. Abuzând de putere, am fost un asasin şi un violent. În momentele de cea mai mare răutate eram convins că fac binele... Dar, în detenţie, am simţit în mine primul fâlfâit al binelui. Puţin câte puţin mi s-a revelat că linia de demarcaţie dintre bine şi rău nu trece prin state, clase sociale sau partide, ci prin fiecare inimă umană... Chiar şi în inima acaparată de rău se păstrează un mic cap de pod al binelui. Chiar şi în inima cea mai bună există un colţ al răului bine înrădăcinat. Şi atunci am înţeles adevărul din toate religiile lumii: ele luptă împotriva răului din om (din orice om). Nu e posibil să fie eliminat tot răul din lume, dar poate fi circumscris în fiecare om".
Mai trebuie adăugat doar faptul că, odată împresurat din toate părţile, acest rău poate primi lovitura de graţie prin har. Iar harul acţionează pe lungimea de undă a credinţei.
