La Feldkirch (Austria), în clinica unde era internat pentru îngrijiri medicale, a decedat în dimineaţa zilei de 3 ianuarie prelatul Albert Holenstein.

Prelatul Holenstein a avut o predilecţie deosebită pentru Dieceza de Iaşi şi pentru Seminarul din Iaşi, pentru preoţii diecezei, cărora le-a dedicat mai multe scrieri cu caracter pastoral; a ajutat foarte mult la construirea noii clădiri a Seminarului din Iaşi, a catedralei, precum şi la construirea mai multor biserici şi case parohiale; de asemenea, a susţinut mai mulţi seminarişti şi preoţi pentru studiile de specializare la Roma. Nu a uitat nici de Surorile Institutului Diecezan "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot", cărora le-a creat condiţii mai bune de lucru şi de locuit la Seminar şi la Episcopie. Şi spitalul din Barticeşti a fost susţinut cu o sumă de bani chiar la început când s-a turnat temelia şi, ulterior, prin trimiterea unor aparate medicale pentru laborator şi investigaţii.

La aflarea veştii morţii prelatului, PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă au trimis o scrisoare de condoleanţe adresată prelatului dr. Benno Elbs, administrator al Diecezei de Feldkirch. "Cu mare tristeţe am primit ştirea despre moartea prelatului Albert Holenstein. În ultima perioadă, de un an şi jumătate, el a trebuit să ducă o cruce grea. Dumneavoastră şi întregii Dieceze de Feldkirch vă exprimăm condoleanţele noastre sincere şi-l recomandăm pe prietenul şi binefăcătorul nostru, părintele Albert, milostivirii lui Dumnezeu. Am admirat mereu inima sa mare şi deschisă pe care a avut-o pentru toţi oamenii, mai ales ne-a impresionat angajamentul său de a construi punţi şi drumuri spre lumea întreagă; (...) în ultimii 20 de ani ne-a însoţit mereu cu sfatul şi fapta, oferindu-ne un sprijin substanţial în mod concret şi generos", se precizează în mesaj.

La funeraliile din Bregenz (Austria), care s-au desfăşurat în ziua de 12 ianuarie, au participat trei episcopi, circa 50 de preoţi şi un mare număr de credincioşi laici.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Elmar Fischer, episcop emerit de Feldkirch, alături de PS Ludwig Schwarz, episcop diecezan de Linz, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, şi preoţi din Dieceza de Feldkirch, între care şi cei nouă preoţi din Moldova care lucrează în această dieceză. Din România au mai fost prezenţi: pr. dr. Ştefan Lupu, pr. dr. Wilhelm Dancă şi pr. Florin Sescu.

Omilia a fost ţinută de pr. dr. Paul Solomon, care a scos în evidenţă slujirea preoţească exemplară a prelatului Holenstein şi angajamentul său în favoarea celor nevoiaşi.

După Liturghie, cortegiul funerar s-a îndreptat spre cimitirul orăşenesc unde a fost depus trupul neînsufleţit al prelatului Albert Holenstein, în aşteptarea învierii de apoi.

Duminică, 13 ianuarie, Preasfinţitul Aurel Percă a prezidat sfânta Liturghie în biserica "Sfântul Columban" din Bregenz, în cadrul căreia s-a rugat pentru prelat. La Iaşi, în aceeaşi duminică, PS Petru Gherghel a celebrat Liturghia cu requiem în catedrala din Iaşi.

Dumnezeu să-l răsplătească pentru tot binele făcut Diecezei de Iaşi şi pentru exemplul de trăire preoţească! n

* * *

Prelatul Albert Holenstein s-a născut la 18 august 1919 în Brooklyn (Statele Unite ale Americii). După doi ani şi jumătate s-a mutat în Elveţia, locul de origine al părinţilor, unde a făcut şcoala primară şi gimnaziul. A absolvit la Seminarul din Innsbruck (Austria), în anul 1946. A fost hirotonit preot la 7 aprilie 1946 la Innsbruck. După hirotonire a lucrat ca vicar în trei parohii. În anul 1951 a fost numit director diecezan al Organizaţiei Caritative "Missio", iar în anul 1961, paroh al Comunităţii "Sfântul Columban" din Bregenz (Austria). În acelaşi an a înfiinţat o asociaţie de ajutorare a bolnavilor de lepră, cu sediul în aceeaşi parohie. A condus toate aceste instituţii până la 2 ianuarie 2005, când a venit la Săbăoani. În luna august 2010 a avut un accident vascular, iar în toamna aceluiaşi an a revenit în Dieceza de Feldkirch (Austria), pentru spitalizare şi îngrijiri medicale.