De fiecare dată când se apropie sărbătoarea Naşterii lui Cristos, se pare că lumea ia o întorsătură diferită. Ritmul vieţii se schimbă, starea sufletească a oamenilor se unduieşte pe trăiri noi, atmosfera pare pulverizată de un praf magic care transformă totul în feerie. Dorinţele, nostalgiile, bucuriile, speranţele, încercările se amestecă într-un amalgam care poate deveni ca o piatră pe suflet sau ca o perlă luminoasă. Poate e drept să fie aşa! Poate omul are nevoie să trăiască din când în când o poveste! Poate face bine sufletului ca uneori să se înfrupte, pe nerăsuflate, din bucuriile vieţii! Dar, fără îndoială, bucuria este autentică, speranţa renaşte cu adevărat şi sufletul respiră din plin atunci când nu uităm cui i se datorează toată această sărbătoare: Dumnezeu care, în iubirea sa infinită, trimite în lume pe Fiul său! Un Dumnezeu puternic care devine neputincios, care se face sărac pentru a ne atinge în sărăcia noastră! Toate luminiţele, sclipirile, podoabele şi cântările pălesc în faţa unei astfel de declaraţii din partea lui Dumnezeu faţă de omenire.
Naşterea oricărui copil este dovada clară că Dumnezeu nu s-a plictisit de oameni. Naşterea Mântuitorului, celebrată an de an, este mesajul suprem al lui Dumnezeu care îl ţine în palme pe om, creatura sa minunată. Sărăcia şi umilinţa caracterizează venirea lui Isus în lume. Aşteptarea de veacuri a venirii Mântuitorului găseşte ca răspuns scutece şi paie. Cât de mult se despoaie Isus pentru a-şi arăta solidaritatea sa cu noi! Este un reproş faţă de orgoliul uman care crede că poate totul de unul singur, că nu are nevoie de divinitate. Dumnezeu vine în lumea aceasta ca un copil deoarece doreşte să ne elibereze de grandomanie, de dorinţa de a fi mereu puternici şi independenţi. Acel copil pentru care nu se găsea un loc, acel copil născut într-un grajd, acel copil fără nicio putere a schimbat istoria omenirii. A pătruns în cele mai ascunse unghere pentru a aduce pace, armonie şi lumină. Episcopul Anton Durcovici, care este atât de aproape de momentul beatificării, scria într-un articol: "Naşterea Domnului nu este o simplă amintire, păstrată dintr-o datină străveche, a cărei obârşie s-ar pierde în negura vremurilor legendare. Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi naşterea lui în noaptea aceea binecuvântată este un fapt real şi istoric, pururea adevărat şi mereu actual, este evenimentul central în jurul căruia gravitează toată istoria omenirii, cea dinainte şi cea după el".
Gingăşia, simplitatea şi încrederea lui Isus din iesle sunt lecţii pentru viaţa noastră. Privirea acestui copilaş străpunge întunericul care înăbuşă fibrele sufletului nostru. Privirea lui Isus din iesle ne îndeamnă să lărgim orizontul nostru, să înălţăm privirea şi să redescoperim stelele, făcând astfel să renască speranţa. Să strălucească în ochii noştri prezenţa acestui copilaş, să iradieze pe chipul nostru, să deschidă braţele noastre, să întărească voinţa noastră de a face binele, să înmoaie inima noastră şi, mai ales, să crească credinţa noastră. Privirea senină a lui Isus din iesle să devină privirea noastră şi să înflăcăreze răspunsul nostru. În acelaşi articol episcopul Anton Durcovici scria: "Un singur suflet înflăcărat aievea de nestinsa văpaie de iubire a pruncului din iesle va contribui în largă măsură la triumful dragostei lui în pustiul lumii de azi pârjolit de egolatrie şi ură. Va face să rodească în el şi prin el darul cel mare al lui Dumnezeu".
Privirea lui Isus din iesle este îndreptată şi către tine! Ce va schimba în viaţa ta?
Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului să ne ajute să avem o privire mai senină şi mai încrezătoare asupra vieţii noastre şi a lumii în care trăim! Cristos s-a născut tocmai pentru a nu ne abandona! Crăciun fericit! La mulţi ani 2014!
