Au trecut peste noi 56 de ani de căsătorie şi, ca în orice familie, au fost şi bune, şi rele sau mai bine spus şi bune, şi grele, dar..., mulţumim lui Dumnezeu, le-am făcut faţă. Avem 10 copii, 34 de nepoţi şi 4 strănepoţi. Un adevărat arbore genealogic! Şi, dacă ar fi să întorc timpul înapoi, aş face exact ceea ce am făcut şi până acum.

Cineva mă întreba zilele trecute: "Care-i secretul, mătuşă!" "Că am 10 copii, 34 de nepoţi şi 4 strănepoţi?", am întrebat la rândul meu. "Nu, a continuat ea, ci că ai putut să stai atâţia ani alături de acelaşi bărbat, de soţul matale!" "Şi încă mai sunt, am continuat eu, pentru că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu zile şi încă suntem împreună. Ba mai mult, nu ştiu cum se face că chiar acum avem mai mare nevoie unul de celălalt".

Apropo, să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar privind astăzi în jur, mi se pare că viaţa de familie nu mai este luată atât de în serios. Aceste obiceiuri, să te duci la băiat şi să locuieşti cu el fără să fii căsătorită! Să nu te fi căsătorit încă şi să fii violent cu viitoarea soţie! Să trăieşti ca soţ şi soţie înainte de nuntă! Să uiţi de biserică şi de sfânta Liturghie imediat după celebrarea Căsătoriei! Sau să faci avort! Să iei... că nici nu pot să le pronunţ, "anticooperative din astea"! Să-ţi vorbeşti soţul de rău faţă de alţii sau să-l faci în fel şi chip de faţă cu alţii! Să-i reproşezi când este nervos sau obosit! Să-ţi baţi soţia! Să nu te rogi cu toată familia înainte şi după masă şi măcar seara! Să nu mergi duminica la biserică! Să bei şi să te îmbeţi fără să-ţi mai pese de casă şi de copii! Nu, nu mai e ce era odată! Familia nu mai e cum era odată!

Nu vreau să-l laud, dar soţul meu, "moşul", aşa cum îl alint, nu a vorbit niciodată urât de faţă cu mine şi cu copiii. Şi au fost vremuri grele, au fost lipsuri, am trecut prin colectivizare, am avut raţie la carne, la ulei şi la zahăr, fără a mai vorbi de pâine. Şi munceam toţi, aşa cum era, la câmp!

Astăzi se munceşte în fabrici, iar de câmp fug toţi. E diferit, iar oamenii nu mai sunt atât de deschişi, atât de glumeţi, dar, iertaţi-mă, nici atât de... unul pentru celălalt. E multă răutate, e egoism, fiecare pentru el şi nu mai e interes pentru celălalt. Eu îi trimiteam pe copii cu oala cu lapte la vecinii care nu aveau. Când tăiam porcul de Crăciun, duceam din el şi celor nevoiaşi câte o bucată. Iar pe copii i-am învăţat să fie la fel, să nu fie zgârciţi şi să nu închidă poarta în nas celui nevoiaş, pentru că Domnul dă acolo unde dai cu bucurie. Şi nu se arunca nimic! Chiar şi mămăliga, dacă mai rămânea din ea, la următoarea masă o împărţeam între noi şi o mâncam cu bucurie.

Nu ştiu cât se mai păstrează astăzi din toate acestea. Nu zic că trebuie să fie ca acum cincizeci de ani şi nici măcar ca acum douăzeci de ani, dar omul este acelaşi, şi ieri, şi astăzi, şi aşa va fi mereu. Oamenii se vor căsători şi mâine, aşa cum s-au căsătorit şi ieri şi se căsătoresc şi astăzi, dar e diferit! Se vede că progresul prea mare din jurul omului îi dăunează prea mult în interior. Deşi are atâtea unelte sofisticate care să-l ajute în munca sa, în realitate mai mult îl încurcă. Mă uit la nepoţi, să nu se supere, dar stau în faţa unui televizor toată ziua şi plimbă o săgeată cu un fel de ghemotoc. Nu le auzi gura toată ziua, şi mă întreb, oare mai ştiu să vorbească? Mai vin pe la noi, câteodată şi, în loc să stea de vorbă cu noi, se uită pe un fel de ecran şi dau cu degetul pe el toată ziua. Nu ştiu ce fac, dar se uită acolo!

Zilele următoare va fi Crăciunul. Măcar această sărbătoare şi-a păstrat din farmecul ei dintotdeauna. Să nu ne uitaţi, părinte, să veniţi şi pe la noi pentru că vrem să ne pregătim şi noi sufleteşte. Isus din ieslea de la Betleem să ne binecuvânteze pe toţi! (Bernadeta)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba