În cartea sa Înţelepciunea unui sărac, E. Leclerc scrie următoarele: "Domnul ne-a trimis să-i evanghelizăm pe oameni, dar te-ai gândit ce înseamnă a-i evangheliza pe oameni? A evangheliza pe cineva înseamnă să-i spui: "Şi tu eşti iubit de Dumnezeu în Domnul Isus". Şi nu numai să i-o spui, ci s-o şi gândeşti în mod real. Şi nu numai s-o gândeşti, ci să te şi comporţi cu acest om în aşa fel încât să simtă că există ceva mai mare şi mai nobil decât ceea ce gândea el şi astfel să-şi trezească o nouă conştiinţă de sine. Aceasta este anunţarea veştii bune, iar acest lucru nu-l putem face decât oferindu-i prietenia noastră: o prietenie reală, dezinteresată, fără îngăduinţă, alcătuită din confidenţă şi din stimă profundă. Aceasta înseamnă a merge spre oameni".
Acum când avem la îndemână textul integral şi oficial al Bibliei în limba română, iar Biserica ne vrea mai mult decât oricând evanghelizatori, să nu riscăm ca, insistând pe detalii, să pierdem din vedere tocmai esenţialul: a vorbi de la inimă la inimă. Mai rămâne ca şi înculturarea evangheliei sau întruparea ei în felul de a vedea lucrurile sau a trăi să fie evidentă. Ca să nu mai spunem de necesitatea evanghelizării a tot ceea ce numim cultură. În sens amplu.
