La finalul Liturghiei de încheiere a Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic de la Iaşi (29 iulie), PS Petru Gherghel a anunţat că Ziua Tineretului în Dieceza de Iaşi în anul 2013 va avea loc în prima duminică din luna mai şi va fi găzduită de Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Pildeşti. Crucea tinerilor şi icoana Maicii Domnului au fost preluate de tinerii din Pildeşti. După ce tinerii din Pildeşti au primit această veste, au fost abordaţi pentru a-şi spune părerea cu privire la acest eveniment. Angela Dimişcă a răspuns pozitiv invitaţiei de a răspunde la câteva întrebări.
- Care a fost primul sentiment care te-a încercat când, la Iaşi, ai intrat în acest loc în care a avut loc INTC-ul?
Văzând atâţia tineri, a fost unul de bucurie. În acelaşi timp mă aşteptam să fie aşa de mulţi, având în vedere că am fost şi acum trei ani la Baia Mare. A fost foarte plăcut să văd că majoritatea tinerilor îmi erau cunoscuţi şi prieteni apropiaţi care au venit să se bucure la Iaşi.
- Eşti din Pildeşti. Ai aflat că următoarea Zi a Tineretului la nivel diecezan va fi la Pildeşti. Cum aţi primit vestea?
Pentru noi este o veste foarte mare, având în vedere că este un eveniment important, pe care urmează să-l organizăm. Ştiind că sunt mulţi tineri dispuşi să se dăruiască, sunt sigură că o să fie unul reuşit. Abia aştept să mă implic în tot ceea ce înseamnă această zi.
- Ce le transmiteţi celor care vor dori să participe la următoarea Zi a Tineretului la nivel diecezan?
Îi aşteptăm cu drag. Să se pregătească, să nu uite că orice întâlnire, ca să fie reuşită, trebuie să fie pregătită din timp.