Preotul franciscan conventual Petru Dâncă s-a născut la 11 ianuarie 1916 la Pildeşti şi a urmat cursurile Seminarului Franciscan de la Hălăuceşti şi pe cele ale Academiei Teologice de la Luizi Călugăra. A fost hirotonit preot la 11 mai 1941, la Luizi-Călugăra, activând apoi în parohiile Luizi-Călugăra, Dicăneşti (Bihor) şi Faraoani.

A fost arestat la 13 martie 1949, în legătură cu evenimentele dramatice de la Faraoani din aceeaşi zi. Acuzat că ar fi organizat "gărzi parohiale", a fost supus unei anchete dure la Securitatea din Bacău - "a fost bătut cu parul la tălpi, torturat cu şocuri electrice şi tras de barbă!" -, după cum mărturisea pr. Gh. Pătraşcu.

Prin sentinţa nr. 695, din 30 august 1950, Tribunalul Militar Galaţi l-a condamnat la şapte ani de temniţă grea pentru "activitate contrarevoluţionară".

A urmat pentru pr. Petru Dâncă calvarul închisorilor comuniste de la Bacău, Galaţi, Canal, Gherla şi Baia Sprie.

A fost pus în libertate la 11 martie 1955, activând apoi în parohiile Luizi-Călugăra, Galaţi, Gherăeşti, Pustiana şi catedrala "Sfântul Iosif" din Bucureşti.

În perioada 1955-1961, preotul Petru Dâncă a fost urmărit de Securitate prin dosar informativ, deoarece era suspectat că desfăşura "activitate clandestină pe linia cultului franciscan".

Etichetat drept un "pericol deosebit pentru securitatea statului", a fost arestat la 16 decembrie 1961 la Bucureşti şi transportat în arestul Securităţii din Bacău, unde a fost anchetat de ofiţerii Theodor Popa şi Roman Usurelu.

Tribunalul Militar Iaşi, în deplasare la Bacău, l-a condamnat prin sentinţa nr. 7, din 4 februarie 1963, la 12 ani de muncă silnică pentru "uneltire contra ordinii sociale" şi la şapte ani de închisoare pentru delictul de "deţinere de publicaţii interzise". Prin decizia nr. 107, din 3 aprilie 1963, Tribunalul Militar Bucureşti i-a redus pedepsele la şapte şi respectiv patru ani de închisoare corecţională.

Pe durata anchetei şi a procesului, pr. Petru Dâncă a fost acuzat de a-i fi ajutat material pe unii preoţi aflaţi cu "domiciliu obligatoriu", de a fi devenit "cureaua de transmisie" între Vatican şi superiorul franciscanilor, pr. Mihai Dămoc, de a fi informat Vaticanul în legătură cu persecuţia Bisericii Catolice şi a Ordinului Franciscan din România, de a-i fi îndemnat pe săteni să nu accepte confiscarea proprietăţilor agricole şi înscrierea în C.A.P.-uri, iar pe tineri să boicoteze activităţile pseudo-culturale comuniste, de a fi deţinut "publicaţii interzise", precum Predicile lui Colombo şi Cuceritorul de culmi de Pier Giorgio Frassati etc.

A trecut prin închisorile de la Bacău, Jilava, Luciu Giurgeni şi Ostrov, fiind graţiat de restul pedepsei prin decretul nr. 411, din 24 iulie 1964.

La eliberare a refuzat propunerea Securităţii de a deveni informator, motiv pentru care a fost din nou urmărit informativ până în ianuarie 1988. A fost etichetat de securişti drept un "element duşmănos" şi "fanatic religios", pentru simplul motiv că asculta posturi de radio occidentale, purta corespondenţă cu preoţii din străinătate, dar şi cu călugăriţe originare din România, şi întreţinea legături cu preoţii franciscani din ţară care fuseseră condamnaţi în anul 1963 în cadrul loturilor "Petru Albert", "Ştefan Apostol" şi "Mihai Dămoc".

După anul 1964 a activat în parohiile Cleja, Poiana Negri, Slănic Moldova, Vatra Dornei şi Hălăuceşti. A murit la 21 august 2008, la Hălăuceşti.

Pr. Petru Dâncă rămâne una dintre figurile ilustre ale Bisericii noastre locale în anii grei ai persecuţiei comuniste şi ai rezistenţei prin credinţă. Credinţa puternic mărturisită şi non-compromisul cu prigonitorii Bisericii sunt cele două valori în care pr. Petru Dâncă a crezut cu tărie şi care îl înscriu în galeria eroilor noştri anticomunişti.